Se afișează postările cu eticheta Budulea Taichii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Budulea Taichii. Afișați toate postările

11 mai 2018

BUDULEA TAICHII. Povestire pe scurt (3)

de IOAN SLAVICI

VI

Au trecut mai mulţi ani. Acum Huțu era student la Viena, învăţa filosofia la Universitate, urmând să se întoarcă la teologie şi să intre în rândul călugărilor. Tatăl său şi mama sa erau mândri, dar erau şi foarte trişti. Budulea cel bătrân nu mai cânta nici din vioară, nici din cimpoi şi nici din fluier de amărât ce era.

BUDULEA TAICHII. Povestire pe scurt (2)

de IOAN SLAVICI

III

La şcoală, Huţu s-a deprins cu greu să intre în clasă şi să stea în bancă cu domnişorii aceia. Acasă, adică la gazdă, se dezbrăca, îşi curăţa hainele şi se apuca de învăţat până a nu se întuneca.
Băieţii citeau la lumânare, iar când nu avea niciunul lumânare, stăteau culcaţi şi spuneau poveşti. Ca să îl afle pe cel care a adormit în timpul povestirii, povestitorul spunea din când în când "ciolan", iar ceilalţi erau datori să strige imediat "ciorbă".

BUDULEA TAICHII. Povestire pe scurt (1)

de IOAN SLAVICI

I

Budulea cel bătrân era un om scurt, gros şi avea mereu un zâmbet pe faţa lui rotundă. Cânta mai bine decât toţi la vioară, din cimpoi şi din fluier. Îl lua mereu cu el la praznice şi la ziua numelui pe Huţu, căci Buduleasa fugise în lume când băiatul avea cinci ani şi nu putea să îl lase singur acasă.
Huţu era mai mare decât povestitorul, iar când acesta începuse şcoala, Huţu devenise ocrotitorul său. Dascălul ţinea foarte mult la Huţu şi îl pusese cenzor peste ceilalţi copii, adică se plimba cu un băţ în mână printre bănci sau îi scotea afară pe copiii cei mici şi îi punea să stea într-un picior. Tot pe el îl pusese să aibă grijă de Mili, una dintre cele cinci fete ale sale.