de IOAN SLAVICI
I
Budulea cel bătrân era un om scurt, gros şi avea mereu un zâmbet pe faţa lui rotundă. Cânta mai bine decât toţi la vioară, din cimpoi şi din fluier. Îl lua mereu cu el la praznice şi la ziua numelui pe Huţu, căci Buduleasa fugise în lume când băiatul avea cinci ani şi nu putea să îl lase singur acasă.
Huţu era mai mare decât povestitorul, iar când acesta începuse şcoala, Huţu devenise ocrotitorul său. Dascălul ţinea foarte mult la Huţu şi îl pusese cenzor peste ceilalţi copii, adică se plimba cu un băţ în mână printre bănci sau îi scotea afară pe copiii cei mici şi îi punea să stea într-un picior. Tot pe el îl pusese să aibă grijă de Mili, una dintre cele cinci fete ale sale.
Huţu era mai mare decât povestitorul, iar când acesta începuse şcoala, Huţu devenise ocrotitorul său. Dascălul ţinea foarte mult la Huţu şi îl pusese cenzor peste ceilalţi copii, adică se plimba cu un băţ în mână printre bănci sau îi scotea afară pe copiii cei mici şi îi punea să stea într-un picior. Tot pe el îl pusese să aibă grijă de Mili, una dintre cele cinci fete ale sale.
