BUDULEA TAICHII. Povestire pe scurt (2)

de IOAN SLAVICI

III

La şcoală, Huţu s-a deprins cu greu să intre în clasă şi să stea în bancă cu domnişorii aceia. Acasă, adică la gazdă, se dezbrăca, îşi curăţa hainele şi se apuca de învăţat până a nu se întuneca.
Băieţii citeau la lumânare, iar când nu avea niciunul lumânare, stăteau culcaţi şi spuneau poveşti. Ca să îl afle pe cel care a adormit în timpul povestirii, povestitorul spunea din când în când "ciolan", iar ceilalţi erau datori să strige imediat "ciorbă".


Odată, când profesorul Wondracek, explicând o lecţie, a spus "ciolan", Budulea Taichii a strigat tare "ciorbă". Autorul i-a explicat repede profesorului, în limba maghiară, despre ce era vorba, de teamă să nu îl pedepsească pe Huţu. Profesorul a râs şi l-a întrebat pe Huţu dacă a înţeles ce a zis colegul lui. Huţu a spus că da, profesorul l-a ascultat şi, de atunci, Huţu a răspuns la lecţii în limba maghiară foarte bine. La sfârşitul anului profesorul l-a oprit pe Huţu la el, voind să îl treacă la şcolile latineşti, spre marea supărare a dascălului Clăiţă, care socotea că e curată hoţie.

IV

În anul următor, cei doi au învăţat în şcoli diferite, dar Budulea Taichii venea mereu pe la băieţi, îl întreba pe autor ce face şi îi povestea ce  mai face şi el.
De Crăciun au plecat amândoi acasă, Budulea Taichii ducând cu grijă o legătură cu daruri. Huţu cânta foarte frumos la biserică şi tată-său abia aştepta să meargă cu Safta, mamă-sa, la slujba de Crăciun. Chiar când era să plece, însă, mama spuse că nu merge, că se vor uita oamenii la ea. Atunci au hotărât să rămână împreună acasă.
Dascălul Clăiţă, care îl aşteptase tot timpul slujbei, se înfurie, crezând că suferise influenţa profesorului papistaş. După slujbă se duse drept la ei acasă şi îi strigă asta lui Huţu.  Huţu îi explică de ce nu au venit la biserică şi dascălul se mai îmblânzi.
Când dascălul îl certă că se va duce la şcolile latineşti, Huţu îi spuse cum îl lămurise profesorul Wondracek: că nu se poate face profesor dacă nu ştie latineşte. Îmblânzit, dascălul Clăiţă întrebă de câteva cuvinte latineşti şi se miră de asemănarea cu limba română, apoi îl chemă pe Huţu seara pe la el pe acasă.
Seara jucau cărţi, pe nuci, iar dascălul îi cerea mereu cuvinte latineşti lui Huţu. Huţu era cam rătăcit, căci fetele vorbeau cu el ca şi cu un străin. El luase Corneliei, fata cea mare, pe care dascălul o vedea nevasta lui Huţu,  o fundă albastră, iar celorlalte fete câte o iconiţă. Cornelia îi spusese că astfel de funde sunt doar pentru domnişoare, iar celelalte fete nu băgară prea mult în seamă iconiţele. Doar Mili o ţinuse în mâini şi privise în tăcere, cu ochii mari, la Huţu. Când jucară cărţi, Huţu jucă numai cu Cornelia, Dar lângă el stătu nedezlipită Mili.

V

Pe când umblase la şcoala din sat, Huţu vrusese să se facă dascăl, ca dascălul Clăiţă. Când s-a dus la oraş, a vrut să fie profesor ca profesorul Wondracek. Acuma, umblând la şcolile latineşti, voia să se facă profesor de gimnaziu. Se făcuse mai tăcut, mai serios şi prin cap îi trecea să se facă şi el călugăr, ca profesorii lui.
Cornelia, fata cea mare a dascălului Clăiţă, se logodi cu dascălul din Strântea, iar Huţu se îndrăgosti de Livia, dar capul lui era mai ales la şcoală. Acum voia să meargă la teologie, să se facă preot. Dascălul Clăiţă îi spuse însă că nu se poate, fiindcă ar mai avut de învăţat încă vreo opt-zece ani şi fiindcă era mai mare nevoie de dascăli şi profesori decât de preoți.
Huţu îşi văzu de învăţătură, dar se sălbătici puţin. Când se ducea la dascăl, tăcea el ce tăcea şi apoi o întreba pe Mili ce mai face, iar ea răspundea că nimic. O dată, la plecare, Livia l-a întrebat când mai vine, iar el a spus că nu ştie, dar va veni. Fata a căzut pe gânduri, apoi i-a spus să nu fie prea târziu.
După câteva luni se vesti că Livia se mărită cu băiatul directorului şcolii. Huţu nu arătă nici o părere de rău, dar deveni şi mai retras şi începu să umble nepieptănat şi cu ghetele murdare.

* * *

Urmează Budulea Taichii (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !