roman de CARLO COLLODI
Capitolul XXXIV
Aruncat în mare, Pinocchio-măgărușul este mâncat de pești și redevine păpușă de lemn; pe când înoată ca să se salveze este înghițit de Rechinul cel înspăimântător.
După ce așteptă aproape o oră, cumpărătorul măgărușului trase sfoara, cu gând să scoată măgărușul înecat din apă. Mare îi fu mirarea când, în loc de măgăruș, apăru o păpușă de lemn, Pinocchio. Îl trase la mal și îl dezlegă.
Pinocchio îi povesti toate întâmplările vieții lui și îi spuse să peștii mâncaseră măgărușul și așa se făcuse că apăruse el la suprafața apei. Necăjit, omul spuse că voise să facă o tobă din pielea lui și că acum este în pagubă. Apoi îi veni ideea să îl vândă drept lemn de foc. Pinocchio sări sprinten în apă și se îndepărtă de țărm.
Când ajunse în largul mării, băiatul de lemn văzu o stâncă pe care se afla o Capră. Ea avea părul negru-albăstrui, întocmai cum era părul Zânei. Lui Pinocchio îi tresări inima văzând-o și se îndreptă iute spre stâncă. În urma lui apăru Rechinul uriaș. Oricât de repede înotă băiatul de lemn, încurajat de Capră, Rechinul îl ajunse din urmă și îl înghiți dintr-odată.
În stomacul monstrului, Pinocchio stătu de vorbă cu un Ton, care îi spuse că nu au nicio scăpare. Pinocchio văzu în depărtare o luminiță și se duse să vadă cine putea fi acolo.
Pinocchio îi povesti toate întâmplările vieții lui și îi spuse să peștii mâncaseră măgărușul și așa se făcuse că apăruse el la suprafața apei. Necăjit, omul spuse că voise să facă o tobă din pielea lui și că acum este în pagubă. Apoi îi veni ideea să îl vândă drept lemn de foc. Pinocchio sări sprinten în apă și se îndepărtă de țărm.
Când ajunse în largul mării, băiatul de lemn văzu o stâncă pe care se afla o Capră. Ea avea părul negru-albăstrui, întocmai cum era părul Zânei. Lui Pinocchio îi tresări inima văzând-o și se îndreptă iute spre stâncă. În urma lui apăru Rechinul uriaș. Oricât de repede înotă băiatul de lemn, încurajat de Capră, Rechinul îl ajunse din urmă și îl înghiți dintr-odată.
În stomacul monstrului, Pinocchio stătu de vorbă cu un Ton, care îi spuse că nu au nicio scăpare. Pinocchio văzu în depărtare o luminiță și se duse să vadă cine putea fi acolo.
Capitolul XXXV
Pinocchio găsește în stomacul Rechinului... Pe cine găsește?... Citiți acest capitol și veți afla.
Pinocchio merse prin întunericul din stomacul Rechinului, călăuzit numai de luminița aceea slabă. Ajuns acolo, văzu la o măsuță un bătrânel cu părul alb ca zăpada, care mânca cu greutate niște peștișori vii. Era Geppetto.
Băiatul de lemn se aruncă de gâtul tatălui său, fericit că îl revede. Îi povesti prin câte trecuse, iar Geppetto îi spuse că se afla în stomacul Rechinului chiar din ziua în care pornise pe mare. Norocul lui fusese că monstrul uriaș înghițise și o corabie comercială, de la care Bătrânul luase felurite provizii. Din nefericire, ajunsese la capătul lor. Lumânarea care ardea pe măsuță era ultima.
Pinocchio îl îndemnă pe tatăl său să fugă din stomacul rechinului. Urcară și ajunseră chiar în gâtlejul acestuia. Rechinul dormea cu gura deschisă și se vedeau stelele pe cer prin gura lui. Urcară și ei până în gură, dar, tocmai când să se arunce în mare, rechinul strănută cu putere și cei doi fură aruncați din nou în stomac.
Bătrânul Geppetto nu mai avea nicio speranță, dar Pinocchio îl încurajă. Făcură din nou drumul spre gura Rechinului. De data asta, fură mai norocoși. Pinocchio îl luă pe tatăl său în spinare, sări în mare și începu să înoate cât putea de repede.
Băiatul de lemn se aruncă de gâtul tatălui său, fericit că îl revede. Îi povesti prin câte trecuse, iar Geppetto îi spuse că se afla în stomacul Rechinului chiar din ziua în care pornise pe mare. Norocul lui fusese că monstrul uriaș înghițise și o corabie comercială, de la care Bătrânul luase felurite provizii. Din nefericire, ajunsese la capătul lor. Lumânarea care ardea pe măsuță era ultima.
Pinocchio îl îndemnă pe tatăl său să fugă din stomacul rechinului. Urcară și ajunseră chiar în gâtlejul acestuia. Rechinul dormea cu gura deschisă și se vedeau stelele pe cer prin gura lui. Urcară și ei până în gură, dar, tocmai când să se arunce în mare, rechinul strănută cu putere și cei doi fură aruncați din nou în stomac.
Bătrânul Geppetto nu mai avea nicio speranță, dar Pinocchio îl încurajă. Făcură din nou drumul spre gura Rechinului. De data asta, fură mai norocoși. Pinocchio îl luă pe tatăl său în spinare, sări în mare și începu să înoate cât putea de repede.
Capitolul XXXVI
În sfârșit, Pinocchio încetează să mai fie o păpușă și devine un copil adevărat.
Pinocchio înotă cât putu și el, dar puterile i se sfârșiră și țărmul era departe. La un moment dat îi spuse tatălui său că moare și erau cât pe-aci să se înece amândoi. Noroc că Tonul se luase după cei doi când evadaseră din stomacul Rechinului. Acum apăru lângă ei, îi luă în spinare și îi duse la mal.
Geppetto și Pinocchio porniră să caute o casă unde să primească mâncare și adăpost. Pe drum se întâlniră cu Motanul și Vulpea, ajunși în ultimul hal de jerpeleală. Pinocchio nici nu voi să-i bage în seamă și plecară mai departe.
Ajunseră la o cabană micuță, unde stăpânul casei era Greierul-vorbitor. Casa îi fusese dăruită chiar cu o zi înainte de o Capră cu părul negru-albăstrui. Auzind asta, Pinocchio își dădu seama că fusese Zâna lui și începu să plângă.
Băiatul de lemn îl culcă pe tatăl său și plecă la casa unui grădinar care avea și o vacă cu lapte. Voia să-i aducă tatălui său un pahar cu lapte, ca să-l mai întremeze.
Grădinarul ceru bani pentru lapte. Cum Pinocchio nu avea niciun ban, fu nevoit să scoată din fântână o sută de găleți cu apă pentru acel pahar cu lapte. Timp de cinci luni se trezi el în zori ca să-i poată aduce lui Geppetto paharul său cu lapte. Nu numai atât, dar copilul de lemn învăță să împletească coșuri din trestie, câștigând câțiva bănuți pentru cheltuielile zilnice, ba reușind chiar să și pună ceva deoparte. Seara, se muncea să învețe să scrie și să citească, după o carte jerpelită căreia îi lipseau foile de la început și de la sfârșit. De scris, scria cu o așchie înmuiată în zeamă de mure, ca să nu cheltuiască bani pe toc, peniță și cerneală.
Adunând patruzeci de bănuți de aramă, copilul îi spuse tatălui său că se duce la târg să-și cumpere niște haine. Pe drum se întâlni cu Melcul, cel care slujea la casa Zânei. Acesta îi spuse că Zâna sărăcise, era foarte bolnavă și nu avea nici bani de pâine.
Pinocchio îi dădu imediat cei patruzeci de bănuți Melcului, care porni spre casa Zânei alergând ca o șopârlă. Copilul se întoarse la tatăl său și îi spuse că își va lua haine altădată. Hotărî să lucreze mai mult și, în loc să se culce la zece seara, se culcă după miezul nopții. În loc să facă opt coșuri, făcuse paisprezece. Adormi imediat și o visă pe Zână, care îi spuse că l-a iertat pentru toate greșelile lui, fiindcă s-a schimbat și acum îl îngrijește cu dragoste pe tatăl lui.
Când se trezi, Pinocchio nu mai era păpușă de lemn, ci băiat adevărat, în carne și oase. În camera sa îl așteptau un costum frumos de haine și o pereche de cizmulițe de piele. În buzunarul pantalonilor găsi un portofel cu un bilet prin care Zâna îi mulțumea pentru cele patruzeci de monede. Alături de bilet se aflau patruzeci de monede de aur.
Apăru și Geppetto, sănătos și vioi ca în zilele lui cele bune. El îi spuse lui Pinocchio că toate schimbările din viața lor se datorau faptului că el se schimbase, devenind un copil bun.
Geppetto și Pinocchio porniră să caute o casă unde să primească mâncare și adăpost. Pe drum se întâlniră cu Motanul și Vulpea, ajunși în ultimul hal de jerpeleală. Pinocchio nici nu voi să-i bage în seamă și plecară mai departe.
Ajunseră la o cabană micuță, unde stăpânul casei era Greierul-vorbitor. Casa îi fusese dăruită chiar cu o zi înainte de o Capră cu părul negru-albăstrui. Auzind asta, Pinocchio își dădu seama că fusese Zâna lui și începu să plângă.
Băiatul de lemn îl culcă pe tatăl său și plecă la casa unui grădinar care avea și o vacă cu lapte. Voia să-i aducă tatălui său un pahar cu lapte, ca să-l mai întremeze.
Grădinarul ceru bani pentru lapte. Cum Pinocchio nu avea niciun ban, fu nevoit să scoată din fântână o sută de găleți cu apă pentru acel pahar cu lapte. Timp de cinci luni se trezi el în zori ca să-i poată aduce lui Geppetto paharul său cu lapte. Nu numai atât, dar copilul de lemn învăță să împletească coșuri din trestie, câștigând câțiva bănuți pentru cheltuielile zilnice, ba reușind chiar să și pună ceva deoparte. Seara, se muncea să învețe să scrie și să citească, după o carte jerpelită căreia îi lipseau foile de la început și de la sfârșit. De scris, scria cu o așchie înmuiată în zeamă de mure, ca să nu cheltuiască bani pe toc, peniță și cerneală.
Adunând patruzeci de bănuți de aramă, copilul îi spuse tatălui său că se duce la târg să-și cumpere niște haine. Pe drum se întâlni cu Melcul, cel care slujea la casa Zânei. Acesta îi spuse că Zâna sărăcise, era foarte bolnavă și nu avea nici bani de pâine.
Pinocchio îi dădu imediat cei patruzeci de bănuți Melcului, care porni spre casa Zânei alergând ca o șopârlă. Copilul se întoarse la tatăl său și îi spuse că își va lua haine altădată. Hotărî să lucreze mai mult și, în loc să se culce la zece seara, se culcă după miezul nopții. În loc să facă opt coșuri, făcuse paisprezece. Adormi imediat și o visă pe Zână, care îi spuse că l-a iertat pentru toate greșelile lui, fiindcă s-a schimbat și acum îl îngrijește cu dragoste pe tatăl lui.
Când se trezi, Pinocchio nu mai era păpușă de lemn, ci băiat adevărat, în carne și oase. În camera sa îl așteptau un costum frumos de haine și o pereche de cizmulițe de piele. În buzunarul pantalonilor găsi un portofel cu un bilet prin care Zâna îi mulțumea pentru cele patruzeci de monede. Alături de bilet se aflau patruzeci de monede de aur.
Apăru și Geppetto, sănătos și vioi ca în zilele lui cele bune. El îi spuse lui Pinocchio că toate schimbările din viața lor se datorau faptului că el se schimbase, devenind un copil bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !