HEIDI FETIȚA MUNȚILOR. Povestire pe scurt (1)

roman de JOHANNA SPYRI

Capitolul I. Spre munții înalți

Într-o frumoasă dimineață de vară, pe cărarea ce urca din satul Mayenfeld pe munte, la pășunile alpine, mergeau o femeie tânără și o fetiță de vreo cinci ani. Erau Dete și Heidi, mătușa și nepoata.
Ajunseră în cătunul Dörfli și li se alătură o altă tânără, Barbel. Aceasta află de la Dete că o duce pe Heidi la bunicul ei.
Ea își găsise  o slujbă și nu se mai putea ocupa de fetița surorii ei, pe care o crescuse de la un an, de când rămăsese orfană.
Barbel se miră, căci bunicul era socotit foarte sălbatic. Tocmai când Dete era gata să înceapă a-l bârfi pe bătrân, descoperiră că Heidi nu mai era în urma lor. Tot atunci Barbel se opri unde avea treabă, la casa mamei lui Peter, păstorul caprelor din sat.
Casa era o cabană veche și dărăpănată, gata să o sufle vântul. Peter, un băiețaș de unsprezece ani, lipsea toată ziua de acasă. Dimineața aduna caprele din sat și pleca cu ele pe munte la păscut. Se întorcea abia seara, mânca o bucată de pâine și bea lapte, apoi se culca.
La Peter se dusese Heidi, privindu-l cu uimire când pe el, când caprele cele zburdalnice. Gros îmbrăcată, cu două rochii una peste alta și pantofi groși în picioare, fetița nu mai putea de cald. Și le scoase și le rândui frumos, rămânând într-o cămășuță și o fustiță. Porniră cu toții spre cabana unde o aștepta Dete. Aceasta se supără când văzu că fetița uitase hainele jos în vale. Îi dădu lui Peter un bănuț și acesta le aduse iute ca gândul.
Urcară cu toții pe munte, spre cabana bătrânului. Bunicul stătea pe o bancă în fața cabanei, cu pipa în gură și mâinile pe genunchi. Se mânie când află de ce venise Dete cu fetița, apoi întrebă ce se face el dacă fetiței îi va fi urât și va plânge. Cum Dete se cam obrăznici, îi spuse să plece și să nu se mai întoarcă acolo.

Sursa foto 

* * *

Urmează Heidi fetița munților (2)

Găsești textul întreg al Capitolului I aici 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !