basm de WILHELM HAUFF
Pe drum, Muc cel mic își dădu seama că fuge cu repeziciune, cum nu fugise niciodată înainte. Înțelese că îl purtau condurii. Strigă la ei cum se strigă la cai când vrei să-i oprești. Într-adevăr, condurii opriră fuga. Bucuros, Muck se gândi că îl vor ajuta să își câștige pâinea.
Obosit, băiatul adormi și îl visă pe cățeluș. Acesta îi spuse că, dacă se va răsuci pe un călcâi de trei ori, când poartă condurii, ei îl vor duce într-o clipă unde dorește. Toiagul era și el fermecat, dădea de veste când în pământ se aflau comori. Ciocănea în pământ de trei ori dacă era aur și de două ori dacă era argint.
Când se trezi, Muc cel mic își dori să ajungă într-un oraș mare. Se învârti cu greu pe călcâi, căci îl trăgea capul lui mare și greu când într-o parte când în alta. Într-o clipă se trezi într-o piață mare. Se duse la porțile palatului împăratului și apoi la păzitorul robilor, spunându-i că vrea să intre în slujba împăratului drept ștafetă. Păzitorul robilor îl goni, dar Muck stărui și acesta se duse la împărat. Împăratul spuse să rânduiască spre seară o întrecere între Muck și cea mai iute ștafetă împărătească, să se mai înveselească și ei.
Întrecerea fu pusă la cale. Muc cel mic îl întrecu pe cel mai bun alergător și împăratul îl opri la curte drept ștafeta lui de frunte și de taină. Muck rămase, dar își atrase dușmănia tuturor slujitorilor împăratului pentru cinstirea pe care i-o arăta stăpânul lor. Atunci, Muc cel mic căută și găsi în grădina palatului o comoară, un ulcior plin cu galbeni. Luă din ei cât putea să care, iar ulciorul cu galbenii rămași fu îngropat din nou cu mare grijă.
Muc cel mic începu să împartă galbenii în stânga și în dreapta, crezând că își va face prieteni. Ceilalți slujitori îl pizmuiră și mai mult. Ei îl pârâră împăratului că are mulți galbeni și că a furat din vistieria împărăției. Imparatul îi crezu. Degeaba îi spuse Muck povestea galbenilor, apoi a toiagului și a condurilor. Împăratul îi luă toiegelul și condurii, îi încuie în vistierie și îi porunci lui Muck să plece din împărăția lui.
Împărăția nu era prea mare. În opt ceasuri de mers anevoios, căci nu mai avea condurii fermecați, Muck trecu de hotarele ei. Se opri într-un crâng de smochini, pe malul unei ape. Mâncă câteva smochine mari și frumoase. Cand se duse să bea apă, se îngrozi de ceea ce văzu în oglinda apei: avea un nas mare și urechi de măgar. Supărat, umblă încolo și încoace, văitându-se, multă vreme. Într-un târziu i se făcu din nou foame. Luă din alt pom niște smochine și descoperi că nu mai are nasul cel mare, nici urechile de măgar.
Muc cel mic culese două legături de smochine, câte una din fiecare pom, apoi se întoarse în cetatea împăratului. Vându smochine din primul pom bucătarului împăratului. Acesta le dădu la masă chiar în ziua aceea, iar împăratul, familia lui și curtenii se treziră împodobiți cu toții cu nasuri mari și urechi de magar.
Nici un vraci nu fu în stare să îi aducă în starea dinainte. Atunci, Muc cel mic se îmbrăcă și se schimbă la față ca să arate ca un vraci. Fu primit la curte și dădu unui prinț să mănânce o smochină din al doilea pom. Prințul reveni la înfățișarea lui firească. Împăratul îl duse pe așa-zisul vraci în vistierie. Îi spuse să ia de acolo ce vrea, numai să-l scape. Muck încălță repede condurii, luă toiegelul și își smulse barba falsă și hainele de vraci. Strigă împăratului că va rămâne cu urechi de magar si cu nasul cel mare, drept pedeapsă pentru nedreptatea pe care i-o făcuse, apoi se răsuci pe călcâi și dispăru.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Muc cel mic”
Dintre basmele lui Wilhelm Hauff povestite aici ai putea să mai citești:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !