legendă de PUBLIUS OVIDIUS NASO
Zeul Bachus porni, înconjurat de bacante şi de satiri, către Frigia, unde domnea regele Midas. Silen, învăţătorul lui Bachus, ajunsese mai înainte la regele Midas. Acesta, ştiind cât de mult ţinea zeul la învăţătorul lui, îi întinsese masă mare, timp de zece zile şi zece nopţi.
În a unsprezecea zi ajunse şi Bachus. Bucuros că şi-a regăsit învăţătorul şi că acesta fusese tratat atât de bine, îi spuse lui Midas să ceară o răsplată. Regele Midas ceru ca tot ce va atinge el să se transforme în aur. Pofta lui nebunească de aur i-a adus însă numai nenorociri.
Pe loc văzu regele Midas că pe ce punea mâna se transforma în aur. O piatră, o ramură, un spic de grâu, atinse de mâna lui se transformau în aur, iar el se bucura şi era foarte mândru.
La palat, regele Midas văzu că toate mâncărurile pe care voia să le mănânce şi toate băuturile pe care voia să le bea se transformau şi ele în aur, aşa că rămase flămând şi însetat.
Până la urmă, nesocotitul rege se rugă de zeul Bachus să îl scape de acest dar pe care singur şi-l alesese. Pe lângă oraşul de scaun al regelui curgea râul Pactol. Bachus îi spuse să se ducă la izvorul acestui râu şi să se scufunde în apa lui. Undele înspumate îi vor curăţa capul şi trupul de aurul care îi luase minţile.
Midas a făcut aşa cum i-a spus zeul, apele i-au curăţat corpul de aur şi se spune că, de atunci, nisipul de pe fundul râului s-a transformat în aur.
Sfârșitul povestirii pe scurt a legendei ”Nisipul din râul Pactol se transformă în aur”
Sursa fotoAlte povestiri pe scurt după ”Metamorfoze”:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !