după Legendele Olimpului de Al. Mitru
Leto, zeiţa nopţii înstelate, una dintre iubitele vremelnice ale lui Zeus, a avut cu acesta doi copii, pe Artemis, zeiţa vânătoarei, şi pe Apollo. Acesta era zeul Soarelui, dar și zeul poeziei şi cântului. Avea înfăţişarea mândră şi veşmânt parfumat, de aur. În braţe avea întotdeauna instrumentul său muzical, lira, iar pe umăr arcul şi tolba cu săgeţi înfăţişând razele soarelui. Cele nouă muze îi erau supuse şi îl socoteau ocrotitorul lor.
Apollo a coborât în lume să-şi caute loc de templu. A ajuns pe muntele Parnas, pe unde hălăduia şarpele Piton. Monstrul cu o sută de capete căpătase poruncă să îl omoare de la Hera, soţia legiuită a lui Zeus, care îi ura pe copiii Letei. Zeul l-a străpuns pe dată cu o săgeată care i-a adus sfârşitul.
Pe locul unde l-a ucis pe Piton, Apollo a pus să i se construiască un templu. Preoteasa Pitia, înfăşurată într-o piele de şarpe şi învăluită într-un fum înecăcios, avea să primească întrebările pe care oamenii doreau să le pună zeului. Tot ea avea să le dea acestora răspunsurile din partea lui Apollo. Oamenii aveau să îi aducă zeului pentru aceasta daruri scumpe, aur, pietre scumpe, vite şi aşa avea să ajungă acest loc cel mai bogat din Grecia antică.
Bucuros şi înfierbântat de izbândă, Apollo o zări pe nimfa Dafne. Frumoasa îi ceruse tatălui ei să o lase să stea nemăritată. Deşi o iubeau mulţi regi şi eroi, ea fugea de toţi. Un prinţ o iubea însă atât de mult încât îşi lăsase părul să crească în plete, se îmbrăcase în fată şi era mereu prin preajma nimfei.
Apollo, răutăcios, îl ademeni pe tânăr la scaldă şi îl dădu de gol în faţa nimfei, că e bărbat. Dafne se porni să plângă şi fugi speriată. Zeul porni în goană după ea. Degeaba o strigă el, degeaba îi spuse cuvinte de iubire, fata fugi peste coline până ajunse la tatăl său, râul Peneu. Obosită, îi strigă acestuia să o apere cu orice preţ de Apollo, iar tată-său o transformă într-un copac.
Zeul ajunse şi el pe malul râului, dar în locul nimfei găsi copacul, cu rădăcinile înfipte în malul nisipos al râului, cu trunchiul acoperit cu o scoarţă aspră, cu frunze verzi şi lucitoare în lumină. Apollo hotărî ca, începând din ziua aceea, dafinul să fie copacul său, iar cununile din frunze de laur sau dafin să fie un semn de cinste pentru învingători.
Sfârșitul povestirii pe scurt a legendelor despre zeul Apollo
Alte povestiri pe scurt după Legendele Olimpului:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !