roman de DUILIU ZAMFIRESCU
XXII
După ce țăranii fuseseră cu citația la Tănase Scatiu, urmaseră mai multe înfățișări la tribunal. Acum, urma să vină judecătorii în descindere. Tănase Scatiu își chemă avocatul de la oraș, căruia îi ceru să aducă o sumedenie de bunătăți de mâncare, țuică, vin de cel mai bun. Îl chemă și pe primar, Aronovici, omul pe care și-l pusese chiar el în acestă funcție. Îi dădu bani să plece la Brăila imediat, și îi ceru să-i spună ajutorului său să nu cumva să-i găzduiască pe cei de la tribunal.
Scatiu îl chemă și pe cârciumar și îi dădu de înțeles că ar fi bine ca judecătorii să nu găsească nimic de mâncare nici la cârciumă. Se învoiră, iar cârciumarul îi spuse în taină, la plecare, ca, atunci când se va duce la câmp, să nu se dea jos de pe cal. Scatiu îl răsplăti cu niște bilete de la primărie, datorită cărora cârciumarul se putea duce să vândă la târg vitele furate de alții de prin alte județe.
A doua zi sosiră cu birja președintele tribunalului și supleantul său, precum și un ajutor de grefier. La primărie și la cârciumă nu era nimic de mâncare, iar cârciumarul îi sfătui să tragă la Tănase Scatiu și așa făcură. După ce mâncară, nu mult și destul de repede, porniră la câmp, în trăsura lui Scatiu și alături de avocatul lui. Tănase venea în urma lor, călare pe un bidiviu.
Pe drum, țăranii încercară să le bareze trecerea, totuși, trăsura magistraților și armăsarul lui Scatiu trecură și ajunseră la locul de contestație. Judecătorul coborî, oamenii îl luară pe brațe și îl urcară înapoi în trăsură. Scatiu repezi calul în țărani, aceștia dădură cu pietre și bulgări înghețați și îl făcură să fugă peste câmp.
Țăranii se întoarseră către magistrați și avocat, gata să-i ia la bătaie. Apăru bătrânul Stoica și încercă să-i potolească. Pe când se sfădeau, sosiră trei trăsuri. Erau Matei, cu surorile Sașei, cu Tincuța și cu coana Sofița. Se duceau să o ia pe Sașa de la gară.
Matei îi scoase pe magistrați și pe avocat din mâinile țăranilor și îi duse la el acasă. Tănase ajunse la subprefectură, iar subprefectul anunță că țăranii se răsculaseră și că judecătorul dispăruse. Către satul Balta porniră procurorul, judecătorul de instrucție cu polițai și vreo 30 de călărași.
A doua zi, judecătorul și ai lui plecară la Călărași. Conu Dinu veni la Matei acasă și îi spuse că țăranii din Balta sunt puși la chinuri. Plecară amândoi în sat. La curtea lui Scatiu, într-o fânărie din fundul curții, țăranii erau bătuți și schingiuiți de soldați. Conu Dinu și Matei opriră grozăvia și merseră la Scatiu în casă, cerând să se oprească totul, apoi plecară să-l caute pe procuror. Polițaiul care condusese ancheta își ceru răsplata de la Tănase Scatiu și își primi banii.
XXIII
Când ajunseră la casa lui Matei, conu Dinu îi spuse acestuia să meargă la Sașa, că se duce numai el la subprefectură. La Comănești, Sașa îl întâmpină plină de emoție, dar tot îl certă că nu o întâmpinase la gară. El îi aminti că nici ea nu îl așteptase la gară când revenise din străinătate. Totuși, ea nu îl așteptase fiindcă rămăsese lângă mama lui, bolnavă.
Matei fu încântat de darul adus de Sașa de la Paris pentru el, un lanț de ceasornic cu două capete. La un capăt atârnau un creion și o mică bilă de cristal. În amândouă se vedea portretul Sașei. Matei promise că va păstra lanțul toată viața.
Sosi și conul Dinu și se așezară la masă. Pe la sfârșitul mesei apăru și coana Sofița, cu Tincuța, iar după ele Tănase Scatiu, oblojit la cap. După masă, conu Dinu anunță căsătoria dintre Matei și Sașa.
Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”Viața la țară”
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !