roman de DUILIU ZAMFIRESCU
XX
În cele câteva săptămâni care trecuseră de la plecarea Sașei și a lui Mihai, Matei primise câteva scrisori de la Sașa. Ultima îl puse pe gânduri, fiindcă ea îi scria că fratele ei se îmbolnăvise când ajunseseră la Paris. Făcuse febră mare, delirase și, în timpul delirului, rostise cuvinte care arătau că este profund îndrăgostit de Tincuța.
Sașa era foarte îngrijorată, fiindcă știa că Tincuța se va mărita, iar Mihai va suferi mult. Cei din familia ei erau foarte statornici în iubire și cine le intra în suflet nu mai ieșea de acolo. Matei se gândi că nu era nimic de făcut decât să aștepte să vadă cum vor merge lucrurile.
Într-o duminică, se afla la el Tănase Scatiu, de la care voia să cumpere caii și trăsura lui Otopeanu. Privind pe fereastră, îl văzu pe baciul Micu, foarte beat. Matei se duse la lăptărie, dar nu era nimeni acolo. Se duse atunci la casa văcăriței. Floarea ieși afară și spuse că nu l-a văzut pe Micu, dar Matei era sigur că e în casă. Floarea îi spuse că baciul a băut fiindcă i l-au otrăvit pe Corcoduș, uriașul câine ciobănesc ce îi era baciului cel mai strașnic ajutor la stână..
A doua zi, baciul Micu veni singur la curte și îi ceru să-i dea drumul să plece, fiindcă el, fără câine nu-l mai poate sluji. Credea că moartea câinelui este un semn că i-a venit și lui vremea să moară. Matei încercă să-i scoată această idee din cap, dar abia îl înduplecă să se mai gândească până a doua zi.
XXI
Matei se duse și îi aduse baciului un pui de câine ciobănesc de la vestitul Irimia Mocanul. Fu numit tot Corcoduș, dar Micu îl compara mereu cu primul Corcoduș și îl găsea pe acesta mai prejos în toate.
Într-o zi, Matei îl trimise pe Micu la Călărași pentru niște cumpărături. Deși trebuia să se întoarcă până seara, Micu nu veni înapoi. A doua zi de dimineață, Matei primi o scrisoare de la Sașa, stătu să-i răspundă și uită de baci până la amiază. Trimise un vătaf călare spre Călărași, dar până să revină acela, trecu un cioban care le spuse că a văzut o căruță singură în drum.
Matei sări în trăsură și porni la drum. Ajunse și el la căruță, unde se afla și vătaful. Cumpărăturile erau în căruță, boii, dejugați, primiseră fân, nu lipsea nimic decât baciul Micu. Baciul, zdruncinat de moartea neașteptată a câinelui, plecase în lume.
Întors acasă, Matei vorbi iar cu Floarea despre Micu. Femeia, care era dintr-un sat cu Micu și între ei fusese și o iubire, era supărată și abia spuse că toți banii îi trimitea mamei sale, în sat, să plătească impozitele și să cumpere hrană la cele vreo cinci capre pe care le avea.
În casă, Micu se simți descurajat de viața la țară, de cele ce se întâmplaseră, de frigul din casă, de vremea urâtă de afară, de singurătate, de absența prelungită a Sașei. Tocmai atunci primi vestea că Sașa se întoarce de la Paris în curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !