basm de PETRE ISPIRESCU
Greuceanu îl găsi pe fratele său așteptându-l. Porniră pe drumul de întoarcere, spre împăratul Roșu. Într-un loc găsiră un plop cu pere frumoase, ca de aur. Fratele voi să mănânce din ele. Voinicul auzise tot ce plănuiseră zmeoaicele, așa că dădu cu paloșul la rădăcina părului. Începu să curgă sânge și venin și se auzi glasul zmeoaicei celei mici. Ea spunea că a ucis-o precum îl ucisese pe bărbatul său. La fel se întâmplă cu o grădină cu flori și izvor cu apă rece, care era, de fapt, sora cea mare.
Plecară mai departe, dar pe urmele lor porni mama zmeoaicelor, supărată că nu mai avea nici fete, nici soț, nici gineri. Ajunseră cu ea pe urme la făuriște, unde se închiseră pe dată. Zmeoaica îl rugă, prefăcută, pe Greuceanu, să facă măcar o gaură în perete, să-l vadă și ea la față. Greuceanu făcu o gaură și puseră acolo chipul cel de fier, înroșit în foc. Zmeoaica puse gura, să-l soarbă pe voinic. Ea înghiți fierul cel încins și muri pe loc, prefăcându-se într-un munte de fier.
Faurul-pământului, de bucuria muntelui de fier, porunci să i se facă voinicului o căruță și trei cai numai din fier. Suflă apoi asupra cailor și îi însufleți. Plecară cei doi frați mai departe, cu căruța. Pe drum, Greuceanu desprinse un cal de la căruță și îl trimise pe frate-său înainte, să-l vestească pe împărat că sosește voinicul ce scosese soarele și luna de la zmei.
Cum mergea el, Greuceanu, pe drum, un diavol îi fură cuiul din capătul osiei și îl aruncă în urmă, apoi îi spuse că a pierdut cuiul. Voinicul sări din căruță și plecă după cui, uitând palosul în căruță. Diavolul i-l fură, apoi se dete de trei ori peste cap și se făcu o stană de piatră la marginea drumului.
Greuceanu se întoarse cu cuiul, nu văzu că lipsește paloșul și plecă mai departe, spre curtea împăratului. În paloșul acela stătea puterea lui, prin paloș era el cunoscut și recunoscut. Diavolul dădu paloșul unui sfetnic al împăratului. Acesta spuse împăratului că el scosese soarele și luna de la zmei, ca să-i dea lui fata de nevastă. Sosi și fratele lui Greuceanu, care spuse adevărul, dar paloșul era la sfetnic. Neștiind pe care să creadă, împăratul mai amână nunta, cu toate că sfetnicul se grăbea foarte tare.
Sosind și Greuceanu la curtea împărătească, le află pe toate. Își dădu seama ce se întâmplase și se întoarse pe drum, la stana de piatră. Îi ceru să-i dea paloșul și o lovi cu buzduganul până o sfărâmă cu totul. Printre sfărâmături apăru paloșul. Se întoarse iar la curte, sfetnicul recunoscu adevărul și fu alungat din împărăție. Porniră, în sfârșit, nunta voinicului cu fata de împărat.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Greuceanu”
Dă clic și citește textul întreg al basmului !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !