FATA SĂRACULUI CEA ISTEAȚĂ (2)

de PETRE ISPIRESCU

Săracul ajunse plângând acasă. Nu știa cum o să facă fata tot ce îi ceruse boierul. Ea îl liniști și îi spuse să-i facă rost doar de două pisici.

Dimineață, fata săracului cea isteață aruncă o plasă pe ea, încălecă pe un țap, luă pisicile la subțioară și porni spre curtea boierului. Era nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, căci plasa aceea nici nu o acoperea destul, dar nici goală de tot nu era.

Țapul fiind mic de înălțime, fata săracului cea isteață atingea mereu pământul cu picioarele, așa că era nici călare, nici pe jos. Nu doar atât, dar țapul, după obiceiul caprelor, se ducea să roadă câte ceva când pe o parte a drumului, când pe cealaltă parte, așa că era când pe drum, când pe lângă drum.

Când să ajungă la scara boierească, boierul porunci să le dea drumul din lanț la doi câini. Aceștia, văzând o asemenea arătare, se repeziră la fată și la țap. Fata dădu drumul mâțelor, iar câinii se duseră după ele și fata ajunse la scară.

Boierul, mirat de atâta istețime, porunci să o ducă să o spele de praful adunat pe drum și să i se dea haine frumoase. Se gândea să o mărite cu un fecior credincios ce îl avea pe lângă dânsul. Când o aduseră, era așa frumoasă, că boierul, burlac, se hotărî și o luă el de nevastă. Înainte de nuntă făcură învoiala ca ea să nu judece niciodată fără el. Ea primi și se cununară.

Trecu o vreme. Plecă odată boierul pe moșie cu treburi. Tocmai atunci veniră doi țărani cu o pricină. Fata săracului  cea isteață asculta, dar nu spunea nici un cuvânt.

Unul din țărani spuse că împrumutase de la  celălalt o roată, fiindcă trebuise să plece neapărat undeva și nu avea decât trei roți la căruță. Tocmai în noaptea aceea îi fătase iapa un mânz. Celălalt îi luă vorba din gură și spuse că nu iapa fătase, ci roata lui.

Fata săracului cea isteață tăcea înainte. Dacă văzură că ea nu spune nimic, țăranii întrebară unde e boierul. Ea răspunse pe dată că e dus la un lac de mălai pe care îl au ei și pe care îl mănâncă broaștele în fiecare noapte. Nedumeriți, țăranii plecară, dar apoi se întoarseră și o întrebară cum se putea ca broaștele să mănânce mălaiul. Femeia spuse că nu știe, dar știe sigur că o roată nu poate să fete mânji. Țăranii înțeleseră și se împăcară.

Când veni boierul acasă, femeia îi spuse cinstit ce fusese. El socoti că încălcase învoiala de la cununie. Îi spuse să își ia ce îi e mai drag din casa lui și să plece înapoi la părinți. Ea ceru învoire să mai facă un ospăț înainte de a pleca. Îl făcură, iar la ospăț ea îl îmbătă criță pe boier. Îl duse apoi la casa părinților ei. Când acesta se trezi, fata săracului cea isteață îi spuse că asta avusese ea mai drag în casa lui. Atunci înțelese boierul ce odor de femeie are și o luă înapoi acasă.

Sfârșitul povestirii pe scurt a poveștii ”Fata săracului cea isteață”

Dă clic și citește textul întreg al poveștii !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Citește și alte povestiri după basmele lui Petre Ispirescu:

• Balaurul cel cu șapte capete
• Copilul cel isteț