BĂTRÂNUL ȘI MAREA. Povestire pe scurt (4)

roman de ERNEST HEMINGWAY

Chiar la apusul soarelui, bătrânul prinse o doradă și observă că peștele mai redusese viteza de înot. Îi păru rău pentru pește, că nu are nimic de mâncare, dar tot era hotărât să-l ucidă. Se gândi și la faptul că nu chinul provocat de cârlig era cel mai mare pentru pește, ci chinul provocat de foame, de somn și mai ales de lupta împotriva a ceva ce nu înțelegea.

Bătrânul se gândi și la el, că nu dormise de când plecase, dar că totuși are mintea încă limpede. Curăță dorada prinsă și găsi înăuntrul ei doi pești zburători. Mâncă dorada și unul dintre pești, asigură bine sfoara cu mâna dreaptă, peste care își așeză coapsa dreaptă și adormi. Visă că dormea în pat și îi amorțise brațul drept fiindcă pusese capul pe el, nu pe pernă, apoi visă leii de pe plajă.

După un timp, bătrânul fu trezit de zvâcnetul sforii, care îi aruncase pumnul drept chiar în obraz. Peștele începuse să sară din apă, apoi porni să înoate cu o viteză nebunească. Bătrânul desfășura sfoara din când în când, pentru ca peștele să nu o rupă. Mâna îi era rănită și se întrebă ce îl stârnise pe pește așa, deodată.

Când soarele răsări din nou, începând a treia zi de când bătrânul pornise pe mare, peștele începu să înoate în cerc, ridicându-se încet-încet spre suprafața apei. După câteva ore bune, bătrânul simți că îi vine să leșine. Își reveni când reuși să vadă peștele trecând pe sub barcă. Nu îi veni să creadă că este atât de mare. Hotărî să folosească harponul și să îi țintească inima. Se simțea din ce în ce mai rău și începu să creadă că va muri și el, nu numai uriașul pește. I se întunecară privirile și gura îi era uscată de sete, dar nu lăsă sfoara din mână. În sfârșit, când îi veni la îndemână aruncă cu forță harponul și nimeri peștele drept în inimă. În scurt timp, peștele era mort, întors cu burta în sus. Se vedea coada harponului ieșind din trupul peștelui, o dată cu sângele care se scurgea din inimă.

Cu ultimele puteri, bătrânul legă bine peștele de barca ce era mult mai mică decât el. Barca plutea spre țărm, dusă de curent, iar bătrânul stătea liniștit și își spăla mâinile în apa oceanului, după ce mâncase niște creveți și băuse o înghițitură de apă.

Atunci apăru primul rechin, un rechin mako, atras de mirosul sângelui răspândit în apă. Bătrânul își spuse că fusese prea frumos ca să dureze și aruncă harponul în capul rechinului. Îl nimeri și îl ucise, dar rechinul se duse la fundul apei cu harponul în el, după ce mai și mutilase peștele bătrânului.

* * *

Urmează Bătrânul și marea (5) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !