BĂTRÂNUL ȘI MAREA. Povestire pe scurt (3)

roman de ERNEST HEMINGWAY

Se făcu frig după ce soarele apuse. Bătrânul se acoperi pe spate cu sacul care acoperise cutia cu momeli și îl trecu pe sub sfoară, ca să nu îi mai simtă așa de tare apăsarea. Spuse tare că ar fi vrut să fie și puștiul cu el, ca să îl ajute și ca să vadă și el. Se gândi apoi la peștele prins, la câte mare și cât de puternic ar putea să fie și la câți bani va scoate din vânzarea lui.

Își aminti cu tristețe de ziua în care prinsese cu băiatul un marlin femelă. Masculul sărise să o ajute, apoi, când o trăseseră sus, el sărise peste suprafața apei, ca să o zărească în barcă.

Spre dimineață, bătrânul tăie sforile celorlalte undițe, ca să nu-l încurce în prinderea peștelui celui mare. Spori astfel și rezerva de sfoară, dar, în timp ce lucra, pe întuneric și cu sfoara întinsă pe umăr, peștele se smuci înainte și îl trânti. Se alese cu o tăietură sub ochi și se întoarse cu greu la locul lui de la prora. Potrivi sfoara cea întinsă de pește astfel încât să îl apese în alt loc și îi spuse peștelui că va sta cu el până la moarte.

Se lumină de ziuă și peștele nu arăta semne de oboseală. Sfoara încordată din spinarea bătrânului era atât de tare încât părea că are să plesnească. Omul îi spuse tare peștelui că îl iubește și îl respectă, dar că până la urmă tot îl va omorî.

Peștele se smuci brusc, bătrânul se prăvăli, dar dădu drumul la puțină sfoară. Se ridică și observă că palma dreaptă îi sângera. Mută greutatea sforii pe umărul stâng și își spălă mâna în ocean. Tăie apoi în fâșii tonul prins cu o zi înainte și îl mâncă crud și fără sare, căci nu luase cu el. Un cârcel îi înțepenise mâna stângă, ca o gheară, pe sfoară. În timp ce mânca, vorbi cu mâna lui și îi spuse că mănâncă  peștele acela crud și pentru ea, ca să prindă puteri. Puse piciorul drept pe sfoară și își eliberă mâna, ca să o lase să se descleșteze. Până la urmă o desfăcu încetișor.

Bătrânul băgă de seamă că sfoara se îndreaptă ușor în sus. Înțelese că peștele iese la suprafață. Era un pește măreț, mai lung decât barca. După ce sări, el se scufundă din nou. Pescarul începu să se roage și se jură că, dacă îl va prinde, va merge în pelerinaj la Sfânta Fecioară din Cobre.

Către seară, mâna stângă i se descleștase cu totul și schimbă puțin poziția sforii, căci îl durea rana pe care i-o făcuse pe spate. Se simțea foarte obosit și începu să se gândească la diferite lucruri: la baseball, la rechinii care i-ar îngreuna și mai mult situația dacă ar apărea. Își aminti de pariul pus în tinerețe, când și-a încercat forța brațului cu un negru. Începuseră duminică dimineața și abia luni dimineață el reușise să-i culce mâna negrului pe masă.

* * *

Urmează Bătrânul și marea (4) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !