BĂTRÂNUL ȘI MAREA. Povestire pe scurt (2)

roman de ERNEST HEMINGWAY

Bătrânul vâsli spre largul oceanului, ascultând sunetul făcut de peștii zburători când țâșneau din apă și gândindu-se la viața grea a păsărilor mai plăpânde. Iubea marea și o numea cu numele ei feminin, ”la mar”. Unii pescari foloseau denumirea la masculin, ”el mar”, considerând marea un concurent sau chiar un inamic.

Pescarul ajunse în larg, acolo unde dorise să pescuiască. Dădu drumul momelilor de la cele patru bețe în apă și se lăsă dus de curent, vâslind încetișor. Răsări soarele și în curând apa începu să strălucească așa de tare că nu o mai putea privi în timp ce vâslea. Observă o fregată, o pasăre al cărei picaj îi spuse că în apă se află pești. Se uită atent și descoperi un banc de dorade. Gândi că acolo s-ar putea să se afle și peștele cel mare pe care dorea cu ardoare să-l prindă.

Bătrânul văzu în apă o meduză viu și frumos colorată, dar teribil de otrăvitoare. Cu meduze de acest fel se hrăneau broaștele țestoase de mare uriașe, pe care otrava nu le afecta în nicun fel. Lui îi plăcea să mănânce ouă de țestoasă, ca să capete putere, și tot pentru asta bea zilnic câte o ceașcă cu ulei din ficat de rechin.

Într-una dintre undițe se prinse un ton de vreo cinci kilograme. Bătrânul se bucură și spuse cu glas tare că va fi o momeală foarte bună. De multă vreme vorbea de unul singur când era pe mare. Mai demult, când rămânea singur, cânta. Acum își rostea cu glas tare de multe ori gândurile. Își spunea că ceilalți ar crede că a înebunit, dar lui vocea îi ținea loc de radio, cum aveau cei bogați în bărcile lor.

Soarele ardea cu putere când bătrânul văzu că unul dintre bețișoare se scufundă. Prinse sfoara între degete și o ținu ușurel. Simți cum peștele, aflat la aproape două sute de metri adâncime, gustase delicat din momeală, plecase, apoi revenise și gustase din nou. Mușcă apoi din plin și bătrânul simți o zguduitură tare, iar sfoara atârnă deodată foarte greu. Înțelese că peștele înghițise cârligul și că era foarte mare.

Bătrânul așteptă ca peștele să înghită bine cârligul, lăsă sfoara să se deruleze de pe mosor și își asigură sfoara, legând unul de altul toate mosoarele. Avea astfel trei rezerve de câte șaptezeci și ceva de metri. Încercă să tragă peștele la suprafață. Nu reuși să-l ridice nici măcar cu un centimetru.

Peștele porni să înoate spre larg, remorcând barca după el. Bătrânul ținu bine sfoara în mâini, trecând-o peste spinare. După patru ore, peștele încă înota și pescarul încă nu îl văzuse. Întinse cu greu o mână și luă sticla cu apă din care bău numai puțin. Uscatul nu se mai vedea și mai erau numai două ore până la apusul soarelui. Bătrânul nu își făcu griji, se putea orienta la întoarcere după luminile din Havana.

* * *

Urmează Bătrânul și marea (3) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !