MARA. Povestire pe scurt (8)

de IOAN SLAVICI

XX. Norocul casei

Persida nu a putut să stea fără bărbatul ei. S-a întors acasă şi şi-au reluat traiul. Naţl i-a spus că Bandi e fratele lui şi că taică-său va trebui să facă ceva. A început iar să bea şi să o bată pe Persida. În iarnă, Persida a născut un băiat. Nepotul, norocul casei, a adus-o din nou pe Mara în casa Persidei.


Naţl s-a înmuiat când a văzut ce copil frumos are, iar Persida, înţeleaptă, a hotărât să îl boteze în legea lui Hubăr, ca să îl îmbuneze pe bătrân.
Micuţul noroc al casei a adus-o la Persida şi la Naţl şi pe mama acestuia. Plângând, Hubăroaia a îmbrăţişat-o pe Mara, apoi a sărutat-o de mai multe ori pe Persida.
Cu toţii au început să se sfătuiască cum să facă să îl înmoaie pe bătrânul Hubăr. Persida a trimis după maica Aegidia, care urma să fie naşa micuţului. Maica s-a dus la părintele pleban, iar acesta s-a dus la Hubăr.
A sosit acolo şi Naţl. În sfârşit, Hubăr cel bătrân a aflat că Naţl şi Persida sunt cununaţi, iar copilaşul era născut dintr-o căsnicie legiuită. Naţl i-a mai spus că va fi botezat în legea catolică şi l-a rugat să vină să vadă copilul.
Înduioşat de tăria Persidei, care suferise atâţia ani şi nu spusese că e cununată cu soţul ei, Hubăr s-a pregătit să meargă să o vadă pe ea şi pe nepotul său. A luat trei sute de galbeni, ca dar pentru nepoţel, şi cutia cu argintărie pentru mama lui.
Hubăr şi Hubăroaie s-au dus la Naţl şi la Persida, însă acolo era şi Bandi. Bandi îl socotea pe Hubăr cel mai rău om din lume, îşi amintea cum fugea mama lui de el când era mic, îşi amintea că îşi alungase feciorul şi îi făcuse Persidei zile amare. Acum nu îi venea să creadă că Persida îl primeşte în casa ei.
După ce şi-a văzut nepotul şi nora, Hubăr a ieşit, împreună cu nevasta lui. În cale i s-a aşezat Bandi, care nici nu visa că Hubăr este tatăl său. L-a privit mânios, gata să-l înhaţe, dar apoi le-a făcut loc să treacă la amândoi. Cutremurat, Hubăr spuse nevestei să meargă singură acasă şi se duse la părintele pleban.

XXI. Pace şi linişte

Persida reuşise să îi adune la un loc pe toţi membrii familiei, dar simţea că nu sunt toţi liniştiţi şi fericiţi. Mara tremura la gândul că nepotul va fi botezat în credinţa papistaşă. Naţl simţea că  Persida nu-l mai bagă în seamă ca până acum, copilul fiind singura ei grijă. S-a obişnuit cu asta, fiindcă era ceva firesc, şi a început să poarte de grijă cum se cuvine la cârciumă şi la casă. Era însă mereu îngrijorat când vedea ochii neliniştiţi ai tatălui său.
Nici Bandi nu era fericit, căci Persida nu mai avea nevoie de ajutorul lui şi nimeni altcineva nu îl mai băga în seamă.
La botez, Mara s-a mai liniştit văzând că şi la catolici ceremonia e tot atât de frumoasă ca şi la ortodocşi. Fericită, a spus că oameni sunt cu toţii şi au un singur Dumnezeu. Apoi a fugit acasă şi a adus opt mii de florini, dar de botez. Naţl a rugat-o să-i păstreze ea, că nu au nevoie de bani şi la ea stau cel mai bine, dar toată lumea a aflat de darul Marei şi a privit-o cu admiraţie.
Peste câteva zile a venit veste că Trică a fost rănit la şold şi e într-un spital la Verona. Prin primăvară a venit acasă, şchiopătând, dar îmbrăcat îngrijit, cu părul pieptănat, bine ras şi cu mustăcioara răsucită şi, mai ales, dezgheţat şi sigur pe el.
Când Bocioacă i-a spus că nu poate să îl primească înapoi, că se pusese rău cu jupâneasa, Trică s-a dus cu el la Marta şi a spus răspicat că ce a fost n-o să mai fie şi că el rămâne calfă acolo.
În postul Paştilor,  cei doi cumnaţi, Trică şi Naţl, au fost  scoşi maeştri. A treia zi de Paşti a fost masă mare la Bocioacă în cinstea noilor maeştri. Singurul care nu a putut să se bucure pe deplin a fost Hubăr. Îl frământa soarta de copil nelegitim a fiului său, Bandi. Era sigur că Persida ştie că el e tatăl şi ar fi vrut să vorbească cu ea despre soarta lui Bandi. Preotul pleban îi spusese să plece la Viena, la neamurile lui şi să îşi găsească liniştea, dar el voia să se sfătuiască şi cu Persida, a cărei înţelepciune o preţuia mult.
Persida îi spuse că ei se vor muta la măcelărie şi că i-ar lăsa crâşma lui Bandi. Hubăr, plângând, îi spuse că mai bine îl ia la Viena şi îi face un rost acolo. Persida îi spuse că îl va anunţa ea pe Bandi.
Bandi nu a putut deloc să înţeleagă de ce l-ar lua Hubăr cel rău cu el la Viena, dar se învoi, fiindcă îi spusese Persida. Seara Hubăr s-a dus la cârciuma de la Sărărie să vorbească cu Bandi.
Singuri în casă, Hubăr l-a întrebat pe Bandi dacă vine cu el. Bandi i-a spus că da şi l-a întrebat de ce îi poartă de grijă. Hubăr i-a răspuns că o să-i spună mai târziu, dar Bandi i-a citit în ochi răspunsul adevărat. L-a întrebat dacă a cunoscut-o pe mama lui şi dacă îi este tată. Hubăr a răspuns că da. Bandi a sărit şi l-a gâtuit pe Hubăr până la moarte. Când Persida a intrat să-i vadă ce fac, în casă era linişte, numai Bandi râdea.

Sfârşitul povestirii pe scurt a romanului ”Mara”

Ai putea să mai citești și povestirile unor nuvele de Ioan Slavici:

• Budulea Taichii
• Gura satului 
• Moara cu noroc 
• Popa Tanda 
• Scormon

Citește povestiri de lecturi pentru orice vârstă!