2 iunie 2018

GURA SATULUI. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de IOAN SLAVICI

I


În sat la el, Mihu era om cu mare greutate. Mai presus de el, însă, era Safta, nevasta lui, altfel ar fi intrat în gura satului. Dar și Safta avea pe cineva mai presus de ea, pe Marta, singura lor fiică, pe lângă cei doi feciori.
Gura satului spunea că și Marta ar avea stăpânul ei, pe Toader, fiul lui Cosma Florii Cazacului, om din fruntea satului și el.
Cei doi crescuseră de mici cu gândul ăsta, ca toată lumea. Unul singur ar fi fost împotrivă, Miron oierul.
Flăcău voinic și frumos, Miron cânta minunat din fluier, dar numai când îi cerea Marta. Duminica și în zilele de sărbătoare, când plecau de la joc, fetele și flăcăii mergeau împreună. La răspântie, Toader o lua către casa lui și ei plecau mai departe.
Lângă Marta, întotdeauna mergea Miron. Se opreau la Fântâna Corbului și acolo Miron cânta. Într-o seară, au rămas numai ei doi și atunci Miron i-a spus Martei ce bine se simte când o vede și o aude și chiar numai când se gândește la ea. Marta i-a răspuns la fel, apoi a plecat. Din seara aceea, fata îi vorbea mereu mamei sale despre Miron.
Gura satului o fericea pe Marta că era iubită de Miron, dar și că se va mărita cu Toderică.

II

În toamnă, Cosma și nevasta lui, Simina, au ales pețitori doi oameni serioși, buni vorbitori, apoi l-au întrebat pe Toader dacă vrea să se însoare cu Marta. Ridicând din umăr, el a spus că face cum zice taică-său.
La Safta și la Mihu ajunse zvon din gura satului că vor veni niște pețitori. Ei făcură cum era obiceiul. Safta scoase la aerisit zestrea Martei și întinse pe sfoară catrințele și velințele, pânzeturile și albiturile, toate țesute și lucrate de mâna ei și a Martei. Mihu porunci argaților și feciorilor să lase în curte la vedere boii, plugurile și carele, grâul în saci, caii și celelalte animale ale gospodăriei.
Când sosiră cei doi pețitori, întâi vorbiră despre toate avuțiile lui Mihu, chiar și despre pământurile lui, apoi, în casă, cu Marta de față, le urară noroc, iar ei răspunseră ”Noroc să dea Dumneazeu!”. Asta însemna că primesc discuția despre căsătorie. Dacă nu ar fi primit-o, ar fi spus ”Va da Dumnezeu și norocul cu vremea”. Întrebată ce ar zice dacă ar cere-o Toderică, Marta dădu și ea din umeri și spuse că va face cum va voi tatăl ei.

* * *

Urmează Gura satului (2)

Sursa foto

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu