din ”Isprăvile lui Păcală” de PETRE DULFU
Plecă Păcală iar prin lume. Ajunse lângă un sat şi se aşeză sub un copac, la umbră. Cum stătea el să se odihnească, auzi ce vorbeau doi săteni care săpau porumbul. Ziceau de badea Stancu şi de vicleana lui nevastă care, cum pleca bărbatu-său de acasă, se punea pe chefuit cu cumătru-său, morarul.
