8 august 2019

CINCI SĂPTĂMÂNI ÎN BALON. Povestire pe scurt (12)

ROMAN DE JULES VERNE.

CAPITOLUL XXX

Mosfeia. Șeicul. Denham, Clapperton, Udney, Vogel. Capitala ținutului Loggum. Toole. Liniște deasupra regiunii Kernak. Guvernatorul și curtea sa. Atacul. Porumbeii incendiatori.
În ziua următoare ajunseră deasupra orașului Mosfeia, tocmai când în oraș își făcea intrarea un șeic cu alaiul lui. Când zăriră balonul, indigenii fugiră îngroziți, numai șeicul rămase pe loc. În timp ce se îndepărtau de oraș, Fergusson le povesti tovarășilor săi despre primii europeni care exploraseră ținutul.

Maiorul Denham fusese bine primit de sultanul Mandara chiar la Mosfeia. Totuși indigenii îl jefuiseră de tot ce avea, chiar și de haine, și abia reușise să scape ascuns sub burta unui cal.
Tânărul Vogel fusese ucis pentru că încercase ascensiunea unui munte socotit sfânt. Un alt tânăr, Toole, murise în Kernak, capitala districtului Loggum.
Chiar atunci ajunseră deasupra orașului Kernak. O mulțime de țesători lucrau la pânzele întinse între copaci. Într-o piață mare se ținea un târg d sclavi, dar orice activitate se opri când apăru balonul.
Din locuința sa apăru șeicul, guvernatorul ținutului Loggum. Din gesturile sale, cei trei călători înțeleseră că sunt invitați să plece. Ar fi plecat, dar vântul încetase. Șeicul se înfurie și dădu comandă soldaților săi să îi țintească cu săgețile. Fergusson ridică rapid balonul și ieși din raza de bătaie a acestora. Șeicul îi ținti cu arma, dar Kennedy trase și i-o sfărâmă.
Toți locuitorii fugiră să se ascundă și nu mai apărură toată ziua.  Veni noaptea, dar vântul nu se porni, așa că balonul rămase pe loc. În mijlocul nopții apărură mii de focuri ce se îndreptau spre ei. Indigenii îmbibaseră cozile a mii de porumbei în materii inflamabile aprinse și îi trimiseseră spre ei.
Fergusson aruncă din lest și balonul se înălță și mai mult, acolo unde porumbeii nu ajungeau. Cei trei se culcară liniștiți.

CAPITOLUL XXXI

Plecarea în noapte. Cei trei. Pasiunea lui Kennedy. Măsuri de prevedere de-a lungul fluviului Shari. Lacul Ciad. Apa lacului. Hipopotamul. Un glonț pierdut.
Spre dimineață se porni vântul și începu să ducă balonul spre nord-nord-est. Fergusson se bucură, socotind că vor ajunge chiar în acea zi la lacul Ciad.
Și ceilalți doi se bucurară, căci aveau să schimbe peisajul. Doctorul socoti că trecuseră douăzeci și cinci de zile de călătorie și se bucură că erau toți trei împreună și sănătoși.
Balonul urmă cursul fluviului Shari. Pe maluri natura era bogată, plină de verdeață și de animale. În câteva ore ajunseră la malul sudic al lacului Ciad. Lacul nu avea un contur ferm, fiindcă în fiecare an apele năvăleau în mlaștinile din jurul său și el devenea tot mai mare.
Balonul fu coborât aproape de suprafața apei și luară o probă de apă. Era sălcie, nu prea bună de băut. Kennedy trase asupra unui hipopotam, dar un asemenea animal enorm era greu de doborât.

* * *

2 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !