CINCI SĂPTĂMÂNI ÎN BALON. Povestire pe scurt (13)

ROMAN DE JULES VERNE.

Urmare la Cinci săptămâni în balon (12)

CAPITOLUL XXXV

Pățania lui Joe. Insula Biddiomah. Adorație. Insulele înghițite de ape. Malurile lacului. Arborele șerpilor. Călătorie pe jos. Suferințe. Țânțari și furnici. Foamea. Trecerea Victoriei. Dispariția Victoriei. Disperare. Mlaștina. Un ultim strigăt.

După ce se aruncase în apă, Joe văzuse Victoria înălțându-se spre cer. Se bucură că își salvase tovarășii și hotărî să pornească înot spre o insulă aflată nu departe.

Când se apropie de mal, își aminti că pe acolo erau caimani. Unul chiar se apropie de el și Joe porni să înoate cu disperare. Tocmai când credea că a scăpat se simți prins și tras la suprafața apei, contrar obiceiului caimanilor, care își trăgeau prada spre fundul apei.

Când ajunse la suprafață, Joe văzu că fusese prins de doi negri.  Ei îl duseră în mijlocul unei mulțimi care urla și se prosterna, adorându-l. Negrii îl hrăniră, apoi vracii insulei îl luară de mână, îl duseră la o colibă împodobită cu talismane și îl închiseră acolo.  În jurul colibei se auzeau cântecele și dansurile celor din trib. Joe se îngrijoră, gândind că poate adorația negrilor se va finaliza prin jertfirea celui adorat.

În mijlocul nopții, Joe se trezi scufundat pe jumătate în apă. Nărui cu umărul peretele de chirpici și se trezi în mijlocul lacului. Insula se scufundase. Tânărul zări o barcă primitivă, se sui în ea și vasli spre țărm. Ajuns acolo, se sui într-un copac și dormi până dimineață.

Nu mică îi fu mirarea lui Joe când se trezi. Copacul era plin de șerpi și de cameleoni. Sări iute dintre locatarii copacului pe pământ. Porni spre nord-est, orientându-se după soare și ferindu-se de colibele băștinașilor. Umblă mult, hrănindu-se cu rădăcini și fructe.

Tocmai când ajunse în preajma unui grup de negri zări balonul. Nu putea să facă nimic, căci era în pericol. Balonul trecu spre lac, apoi fu adus înapoi de un vânt puternic și dispăru în direcția opusă. Joe porni iar la drum și, când se înnoptă, fu prins de noroiul unei mlaștini.

CAPITOLUL XXXVI

Nori la orizont. O armată de arabi. Urmărirea. El este ! Căderea de pe cal. Un glonț trimis de Kennedy. Manevră. Răpirea în zbor. Joe este salvat.

Din înălțimea nacelei, Kennedy observă un mare nor de praf. Doctorul Fergusson privi atent cu luneta și văzu că era un detașament de arabi călare.  Vântul aduse balonul mai aproape și cei doi văzură că arabii sunt în urmărirea unui om, călare și el.

Apropiindu-se, văzură că omul era Joe, iar calul, istovit, căzuse în praf. Un arab se apropie de el, dar Joe îl trase jos de pe cal și urcă în locul lui. Totuși, arabii se apropiau. Unul era chiar aproape să îl ajungă și își pregătise lancea să îl străpungă. Kennedy îl doborî cu un glonț, spre furia celorlalți.

Joe păstră aceeași direcție de mers cu balonul, pe care îl văzuse. Cei doi se pregătiră să îl salveze. Ajunși deasupra lui, aruncară în același timp scara și lestul corespunzător greutății tânărului. Joe se agăță de scară și balonul se ridică repede, uluindu-i și înfuriindu-i pe arabi.

Fugarul se cățără pe scară și, ajungând în nacelă, leșină în brațele tovarășilor săi. Când își reveni, îl hrăniră și îi pansară rănile, apoi căzu într-un somn adânc.

* * *

Urmează Cinci săptămâni în balon (14)