13 mai 2019

CITATE FAVORITE (109) ”Castelul din Pirinei” de Jostein Gaarder



Autorul best-sellerului ”Lumea Sofiei”, se află în fața noastră cu un alt roman, în care forța care a declanșat evenimentele este, din nou, filosofia.
Un bărbat și o femeie care s-au iubit, Steinn și Solrun, se reîntâlnesc după treizeci de ani. Fiecare stă în altă parte a țării și este căsătorit. După scurta revedere, întâmplătoare sau poate nu, cei doi se despart din nou.
Păstrează însă legătura prin numeroase mesaje e-mail, unele scurte, altele ample, care limpezesc, până la urmă, cauza despărțirii lor din urmă cu trei decenii: o viziune comună, pe care fiecare a interpretat-o cu totul altfel, conform concepției sale filosofice, diametral opusă concepției celuilalt.
Ea: ”Îți amintești pictura aceea a lui Magritte, ”Castelul din Pirinei”, în care un bloc masiv de stâncă plutește la înălțime deasupra pământului – cu un castel mic pe vârf? Nu poți să fi uitat asta, cred.
Dacă ai fi văzut ceva asemănător în realitate, cu siguranță ai fi încercat să-i găsești o explicație. Poate ai fi spus că ceea ce ai văzut a fost fabricat. Că stânca era scobită pe dinăuntru și umplută cu heliu. Sau că era susținută în aer de o rețea de cabluri și scripeți invizibilă.
Eu am un spirit mult mai simplu. Probabil aș fi ridicat brațele și m-aș fi închinat la blocul de piatră spunând ”aleluia” sau ”amin”...
Te-ai gândit că noi doi am fost de fapt martorii a ceva ce semăna cu un bloc gigantic de stâncă ce plutea deasupra mușchiului și a ierbii? O minune! O minune deasupra acestui pământ! Și lasă-mă să adaug: amândoi am văzut același lucru și am fost convinși de asta.”
El: ”Cred în cunoștințele pe care astrofizica și cosmologia ni le furnizează și cred în ceea ce biologia și paleontologia sunt în stare să ne demonstreze despre evoluția vieții pe Pământ. Cred în ceea ce există. Cred în fapte. Nu avem explicații pentru toate fenomenele și nu putem înțelege tot, dar știm și înțelegem mult mai mult decât strămoșii noștri...
Prin respingerea ideilor despre fenomenele supranaturale sau extrasenzoriale, adopt simultan și o atitudine sceptică și în privința conceptelor religiilor consacrate...
Însăși concepția că ”supranaturalul” poate să ni se arate, în unele situații deosebit de rare, este ceea ce au în comun credința populară, parapsihologia și religiile pământului – în contrast cu ceea ce numim o imagine realistă sau științifică a lumii.”
Deznodământul romanului, apărut în anul 2018, la editura Univers, este surprinzător și lasă deschisă controversa dintre cele două concepții. 

În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale. 
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac! 
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.

16 comentarii:

  1. Cred că există multe lucruri pe care noi nu ni le putem explica, dar poate oamenii de știință reușesc, nu afirm cu tărie, e o supoziție. Dar există, cu siguranță, și sectorul de ”inexplicabil”. Dacă e sau nu doar în mintea noastră, ceva l-a stârnit ca să existe acolo!
    Interesantă carte, mulțumesc de recomandare.
    O săptămână frumoasă, Zina dragă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, nu iese fum fără foc! :)

      Săptămână excelentă, dragă Mirela!

      Ștergere
  2. Unele fenomene, aptitudini etc. sunt numite "supranatural" doar pentru ca nu intelegem totul si, unii, considera supranaturalul imposibil, ori "nimic nu este imposibil, dar poate fi improbabil" (deocamdata).
    Cele doua conceptii vor ramane mult timp "in contradictie" dar, cred, incercarea de a elimina contradictiile ne apropie de adevar.
    (daca la baza despartirii celor doi a stat la baza numai diferenta de idei, pe aceasta tema, cred ca... au gresit). :)
    Iti doresc sa ai o saptamana minunata, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încercarea de a elimina contradicțiile cu argumente solide și bunăvoința de a-l asculta și înțelege pe celălalt...

      Săptămână minunată și ție, dragă Diana!

      Ștergere
  3. După 30 de ani... nu putea fi decât doi străni absoluți, cu o amintire comună.

    RăspundețiȘtergere
  4. Zina draga,
    Imi cer scuze ca ieri nu am ajuns sa mai si comentez ...
    Am fost la service si a fost haos ..
    Cred ca fara un pic de mister si un pic de "minune" viata ar fi tare plictisitoare! Mie îmi place acest gen de carti.
    Merci de recomandare!
    Saptamana placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici o problemă, dragă Ella! Sper că ai rezolvat cu bine totul. :)
      Merită să citești cărțile acestui autor, am citit trei și m-au fermecat toate.

      Săptămână minunată!

      Ștergere
  5. Stiam o zicere, cam asa: " nu cred in minuni , dar ma bazez pe ele..."
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam așa suntem toți, mai ales când ne aflăm la ananghie! :))

      Sănătate și numai bine!

      Ștergere
  6. O carte foarte interesantă. Mulțumiri pentru recomandare, doamna Zina. Nu faptul că cei doi discutau despre problemele supranaturale, mi-a plăcut cel mai mult, ci faptul că s-au regăsit unul pe celălalt după atât de mulți ani. O revedere emoționantă, ca orice revedere a unor oameni care s-au iubit...
    Numai bine, doamna Zina! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O revedere mai degrabă uimitoare, nefiind premeditată în niciun fel.

      Sănătate și numai bine, Alex!

      Ștergere
  7. Oh! Laputa ... castle in the sky. Una dintre cele mai frumoase animatii Ghibli (in fine la ei toate sunt frumoase... hahaha).
    De asta mi-a adus aminte imaginea folosita si tabloul amintit.
    Mi s-a facut dor sa revad animatia <3.
    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu aș reciti cartea mai degrabă. ”Călătoriile lui Gulliver” conține cu mult mai multe surprize uimitoare decât se pot vedea în desenele animate, oricât de frumoase ar fi ele.

      Zile frumoase, dragă Rux!

      Ștergere
    2. Oh, am citit calatoriile lui Gulliver <3. Dar imaginea imi aduce aminte de animatie ... mai degraba (poate din cauza magiei desenului si muzicii). Uite: Laputa Castle in The Sky Music

      Ștergere
  8. Nu știu ce m-a impresionat mai mult: imaginea respectivă sau faptul că este pentru prima oară când pot să accesez un link postat în comentarii... Blogăresc de 10 ani pe Blogspot și e prima oară când văd asemenea minune. :))

    RăspundețiȘtergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !