5 octombrie 2018

CITATE FAVORITE (53) ”Lumea Sofiei” de Jostein Gaarder (1)

aristotel

Romanul ”Lumea Sofiei” (1991) a cucerit lumea cititorilor fiindcă autorul, norvegianul Jostein Gaarder, a avut curajul să își închipuie că între filosofie și ”1001 de nopți” nu este nicio diferență.

Scriitorul a avut ideea genială de a face un roman din istoria filosofiei povestită unei fetițe de 14 ani.
Căutarea înțelepciunii este o aventură imprevizibilă, răsplătită după fiecare pas înainte cu câte un episod din aventura filosofiei înseși.
Pot spune cu mâna pe inimă că am citit cu infinită plăcere acest roman. Erau multe întrebările mele despre istoria gândirii filosofice și am primit la ele răspunsuri simple și clare, așezate în rețeaua misterioasă a unor întâmplări ce și-au găsit explicația abia la finalul cărții, așa cum trebuie să fie un roman de aventuri.
Iată câteva rânduri, ce nu pot exemplifica decât modest bogăția de informații și legăturile dintre ele, de care mustește toată cartea.
”… După câteva minute Sofie auzi câinele apropiindu-se.
- Hermes! strigă Sofie; în clipa următoare Hermes se strecura în peșteră, cu un plic mare, galben, în bot.
…Sofie era puțin nervoasă când deschise plicul. Oare scria ceva acolo despre colibă și despre barcă? Cuprindea obișnuitele foi de hârtie prinse cu o clamă de birou. Dar era și un bilet separat. Pe bilet scria:
Draga mea detectivă! Sau, mai bine zis, spărgătoare, ca să fim mai exacți. Cazul a fost raportat și înregistrat acum.
Nu, nu sunt deosebit de supărat. Dacă ești chiar atât de curioasă când e vorba să găsești răspunsurile la enigmele filosofiei, atunci e ceva foarte promițător. Partea proastă e doar că eu trebuie să mă mut acum. De fapt, e vina mea. Ar fi trebuit să știu că tu ești una dintre cele cărora le place să meargă până la temeiul ultim al lucrurilor.
Salutări din inimă de la Alberto.
Sofie răsuflă ușurată. Luă teancul cel mare de foi și dădu fuga în camera ei. Acum voia să citească despre Aristotel.
Filosof și om de știință
Dragă Sofie! Sigur că te-ai minunat citind despre învățatura ideilor lui Platon. Dacă ai avut ceva de obiectat, atunci fii sigură că aceleași obiecții au fost formulate de către Aristotel (384-322 î.Hr.) El a fost timp de 20 de ani elev la Academia lui Platon.
Tatăl lui Aristotel era un medic cunoscut. Chiar acest fundal spune ceva despre proiectul filosofic al lui Aristotel. Natura vie îl interesa mai mult decât orice. El a fost nu numai ultimul mare filosof grec, ci și primul mare biolog al Europei.
Dacă am vrea să formulăm elegant, putem spune că Platon era atât de cufundat în ”idei”, încât abia dacă mai înregistra schimbările din natură. Aristotel, dimpotrivă, se interesa mult tocmai de schimbări – sau de ceea ce astăzi numim procesele din natură.”

În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din lecturi gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie-ți în tabel numele și linkul postării. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !