10 august 2018

NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA (2)

comedie de WILLIAM SHAKESPEARE

În ziua procesului, cele două femei, deghizate în avocat și grefier, merseră la clădirea senatului. Aici avea loc procesul lui Antonio, intentat de Shylock, neguțătorul din Veneția. Portia prezentă ducelui scrisoarea de la ruda ei. Aceasta îl recomanda pe tânărul avocat ”Doctor Balthasar” să pledeze în cazul lui Antonio.

La începutul procesului, Portia recunoscu faptul că legea venețiană îi dădea dreptul lui Shylock la despăgubirea stabilită prin act. Ea făcu apel la mila și îndurarea evreului. Bassanio arătă și el că este gata să-i plătească cei trei mii de ducați de câte ori va voi Shylock. Acesta, însă, nu voia decât numai livra de carne de lângă inima lui Antonio.
Portia ceru să vadă actul. După ce îl citi, îi mai ceru o dată cămătarului să ia banii și să o lase să rupă actul. Acesta refuză. Portia spuse că atunci Antonio trebuie să-și pregătească pieptul pentru cuțit.
Antonio își luă rămas bun de la toți. Portia îl întrebă pe Shylock dacă a adus un medic, ca nu cumva rana să sângereze de moarte. Cămătarul, care dorea tocmai asta, răspunse că nu este prevăzut în act. Atunci, Portia îi spuse să treacă la fapte și să-și taie livra de carne din pieptul lui Antonio.
Shylock își pregăti cuțitul lung și ascuțit, dar când să treacă la fapte, Portia îl opri. Îi spuse să își ia livra de carne, dar dacă va curge măcar o picătură de sânge, tot ceea ce avea urma să treacă în stăpânirea cetății Veneția, așa cum prevedea legea. În act nu fusese prevăzut și sângele. Shylock nu mai  putea să facă nimic.
Toată lumea admiră ideea Portiei, care îi salvase viața lui Antonio. În timp ce Bassanio voia să-i dea banii lui Shylock, Portia îl opri. Îi spuse cămătarului că încălcase legea atentând la viața unui cetățean al Veneției, așa că soarta lui avea să fie hotărâtă de duce. Acesta hotărî să-i lase viața, dar jumătate din averea lui Shylock să I se dea lui Antonio, iar jumătate să fie a statului. Antonio renunță imediat la jumătatea lui, cu condiția ca Shylock să o lase, după moartea lui, fiicei sale și soțului ei. Fiica lui Shylock se măritase cu un creștin, împotriva voinței tatălui ei și acesta o dezmoștenise.
La plecare, Bassanio voi să-i dea drept răsplată cei trei mii de ducați tânărului avocat, în care nimeni nu o recunoscuse pe Portia. Ea nu voi să primească banii și îi ceru în dar tocmai inelul pe care i-l dăruise chiar ea. Cu inima frântă, Bassanio i-l dădu și la fel facu Gratiano, care dărui ”grefierului” inelul primit de la Nerissa.
Cele două femei ajunseră primele la casa Portiei. Trecură înapoi la hainele femeiești și, în scurtă vreme, sosiră și bărbații lor, împreună cu Antonio. După puțin timp, între Nerissa și Gratiano izbucni cearta. Ea văzuse că el nu mai avea inelul și îl certa spunând că bănuiește că l-a dăruit unei femei.
Portia îl certă pe Gratiano și spuse că soțul ei nu ar fi dat pentru nimic în lume inelul primit de la ea. Aflând că nici Bassanio nu mai are inelul, femeia se prefăcu furioasă. Antonio spuse că se pune chezaș pentru fidelitatea soțului ei, iar ea îi ceru să-i dea din partea ei un inel pe care să îl păstreze mai bine decât pe primul. Îi dădu chiar inelul despre care fusese vorba și Bassanio rămase uimit aflând că soția lui îi salvase prietenul de la moarte.
Bucuria tuturor fu și mai împlinită atunci când Antonio primi scrisorile care îl anunțau că se găsiseră corăbiile sale și ajunseseră cu bine în port.

Sfârșit 

Alte povestiri după comediile lui Shakespeare:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

2 comentarii:

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !