3 iulie 2018

VITEAZUL ÎN PIELE DE TIGRU (2)

legendă de ȘOTA RUSTAVELI

Avtandil a luat urma tânărului şi l-a urmărit până a ajuns la o peşteră. Acolo stătea cu o tânără, Asmata, dar cei doi erau numai prieteni. Avtandil pândi până plecă viteazul in piele de tigru, apoi intră în vorbă cu Asmata. Îi spuse fetei de ce trebuie să ştie cine e acela.
Asmata se lăsă înduioşată de suferinţa lui Avtandil, pe care îl aştepta Tinatina de trei ani cu iubire. Ea îi promise că îl va îndupleca pe Tariel, viteazul in piele de tigru, să îşi spună povestea.

Seara, când Tariel se întoarse, Asmata îi spuse că ar fi bine să aibă un prieten. Ea îl scoase la iveală pe Avtandil. Tânărul îşi spuse povestea, apoi Tariel începu să i-o spună şi el pe a sa. Era din India şi avea cam acelaşi rang ca şi Avtandil, conducător de oşti. O îndrăgise şi el pe fata împăratului său, Nestana-Daredjana. Tatăl ei o ţinea ascunsă într-un palat şi păzită de o soră de-a lui. Totuşi cei doi se întâlniseră, ajutaţi de Asmata,  şi îşi mărturisiseră simţămintele de iubire.
Când ţara fusese atacată de duşmani, iar Tariel condusese oştile la victorie, împăratul şi împărăteasa l-au primit ca pe un fiu. El crezuse că ar fi avut acum cuvânt să o ceară pe Nestana de soţie. Împăratul îi vesti însă pe toţi că o va mărita pe fata lui cu feciorul celui mai puternic om din India, după împărat.
Fiul şahului sosi și viteazul in piele de tigru, înnebunit de iubire şi de plânsetele Nestanei, îl ucise, apoi fugi. Mai târziu fu găsit de Asmata, care îi spuse că Nestana fusese dusă undeva, peste mare. O căutase necontenit, dar nu izbutise să o găsească. De aceea era acum aşa de îndurerat. Craiul Pridon, cu care legase prietenie, îi promisese că o va căuta cu corăbierii lui, dar nici el nu dăduse nici un semn.
Aftandil îi spuse că se duce să îi povestească împăratului său ce aflase. Se va întoarce după aceea să îl ajute să îşi găsească iubita. Plecă şi îi povesti împăratului ce aflase, apoi îi spuse Tinatinei de făgăduiala făcută din prietenie lui Tariel. Fata se întristă că iubitul îi pleacă din nou. Împăratul, când află, se mânie rău că rămâne iar ţara fără cel mai viteaz apărător.
Plecat pe furiş, Avtandil ajunse la peşteră şi îl găsi pe viteazul în piele de tigru foarte bolnav. Porni singur către oraşul lui Pridon, apoi se ascunse printre nişte neguţători. Ajunse cu caravana lor într-un oraş în care află că Nestana fusese acolo, dar că încăpuse pe mâna unor vrăjitori care o duseseră la regina lor. Ea hotărâse să o mărite pe Nestana cu un nepot al ei.
Avtandil trimise vorbă Nestanei că i s-a dat de urmă. Îi vesti apoi pe Tariel şi Pridon să vină acolo cu oaste. Sosiră şi în zadar au fost toate sforţările miilor de vrăjitori. Cei trei prieteni îi învinseră şi o eliberară pe Nestana. Tariel o luă de soţie, iar Avtandil se însură cu Tinatina. După o vreme, Avtandil ajunse cârmuitorul Arabiei, iar Tariel, al Indiei. Oricât de mari au ajuns, prietenia dintre Avtandil, Tariel şi Pridon a rămas neschimbată.

Sfârşitul povestirii pe scurt a legendei ”Viteazul în piele de tigru”

Mai poți citi următoarele povestiri, scrise după ”Marile legende ale lumii”, de Al.Mitru:

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !