povestire de ANTON PAVLOVICI CEHOV
Vanka Jukov era un băiat în vârstă de nouă ani. Era orfan de ambii părinți. Fusese trimis de la el din sat la Moscova, ca ucenic la cizmarul Aleahin.
Era noaptea din ajunul Crăciunului. Vanka așteptă să plece stăpânii și calfele, apoi îi scrise o scrisoare bunicului său, Konstantin Makarâci. Îi făcu întâi urări pentru sărbătoarea de Crăciun. Se opri, gândindu-se la bunicul său.
Konstantin Makarâci era un om mereu zâmbitor, slab, dar vioi și sprinten, de vreo șaizeci și cinci de ani. Lucra ca paznic de noapte la boierii Jivarov. Ziua stătea în bucătărie și dormea sau stătea de glume cu bucătăresele. Noaptea mergea de jur-împrejurul conacului urmat de Kaștanka și Viun. Kaștanka era o cățea bătrână. Viun, un câine tânăr și tare viclean. Copilul și-l închipuia pe bunicul cum privește luminile de la biserica din sat. Parcă îl auzea cum îndeamnă servitoarea și bucătăreasa să tragă niște tabac.
Oftând, Vanka se întoarse la scrisoare. Povesti bunicului că în seara dinainte, pe când legăna copilul, îl furase somnul. Stăpânul îl luase de păr și îl aruncase în curte. După aceea îi dăduse bătaie cu cureaua. Îi dăduse bătaie și stăpâna. Într-o zi trebuise să curețe o scrumbie. Ea îi dăduse peste față chiar cu scrumbia aceea. Și calfele își băteau joc de el. Îl puneau să facă lucruri pentru care apoi stăpânul îl bătea. Suferea de foame, căci de mâncare primea numai pâine, dimineața și seara, și terci la prânz. Când nu plângea copilul, dormea în tindă. Când plângea, nu dormea deloc, fiindcă trebuia să-l legene. Vanka izbucni în plâns. Îl rugă pe bunicul să îl ia de acolo, căci simte că se prăpădește.
Copilul îi promise bunicului că, dacă îl va lua înapoi acasă, îl va asculta și nu îl va supăra, va munci în sat pe unde l-or primi. Promise că atunci când va fi el mare, îl va hrăni și va avea grijă de el. Îi scrise apoi câte ceva despre Moscova, ce oraș mare este, cu case boierești. La prăvălii se găseau fel de fel de lucruri, de la cârlige de undiță de toate soiurile, la felurite arme, iar la măcelării era tot felul de vânat.
Băiatul își aminti de pomul de Crăciun pe care îl făceau boierii. Îl rugă pe bunicul să ceară pentru el o nucă poleită și să i-o păstreze. Își aminti că bunicul era cel care se ducea în pădure să aducă bradul și că îl lua și pe el. După ce îl ducea la curte, cei de acolo începeau să-l împodobească. Cel mai mult se ocupa domnișoara Olga Ignatieva, la care mama lui Vanka fusese fată în casă. Olga Ignatieva îl învățase pe Vanka să scrie, să citească și să numere. După ce murise mama lui, băiatul fusese trimis la bucătărie, să stea cu bunicul lui. Ceva mai târziu, stăpânii îl trimiseseră ucenic la Moscova, la cizmar.
Vanka reveni din nou la scrisoare. Îl rugă pe bunic în numele Domnului să îl ia de acolo, că se prăpădește. Vârî scrisoarea în plic. Scrise pe plic adresa: ”Bunicului, în sat la noi”. Adăugă apoi și numele bunicului, dar nu și numele satului. Fugi în stradă și puse scrisoarea în cutia poștală. Reveni, fericit că reușise să scrie și să trimită scrisoarea în liniște. Vanka se culcă și visă cum bunicul stătea pe cuptor și le citea bucătăreselor scrisoarea lui. Pe lângă cuptor se tot învârtea Viun.
Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Vanka”
Citește și alte povestiri după Anton Cehov:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !