KAȘTANKA. Povestire pe scurt (2)

povestire de ANTON PAVLOVICI CEHOV

5. Talent ! Talent !

După o lună, Kaștanka se obișnuise cu tovarășii ei, cu numele cel nou, cu străinul, cu viața cea nouă

În fiecare dimineață, gânsacul Ivan Ivanovici se trezea primul și începea să gâgâie fără oprire. Kașstanka nu îl mai stima ca la început, începuse să o plictisească trăncăneala lui neînțeleasă.
Motanul Fiodor Timofeici, în schimb, nu scotea nici un sunet, era indiferent față de toate, ba chiar disprețuia totul. Scroafa Havronia Ivanovna dormea în curte, într-un mic șopron. Nu avea voie în casă decât la dresaj. Stăpânul se trezea ultimul. După ce își bea ceaiul, începea dresajul, care dura trei-patru ore.

Serile, stăpânul pleca undeva și lua cu el gânsacul și motanul. Kastanka rămânea singură și  tânjea. Adesea îi apăreau în minte două chipuri dragi. Adormind, simțea venind dinspre ele mirosul de lac, de clei și de talaș.

Dintr-o javră slăbănoagă, Kaștanka se făcuse o frumusețe de cățelușă grăsuță. Într-o zi, stăpânul începu să o învețe și pe ea tot felul de lucruri: să meargă pe labele dinapoi, să joace, să tragă de sforicelele clopoțelului și pistolului, să sară prin cerc. Ei îi plăcea să facă toate astea, iar profesorul ei era încântat. De fiecare dată îi striga că are talent, așa că ea începuse să creadă că acesta era numele ei.

6. O noapte zbuciumată

Într-o noapte, Kaștanka visă că o urmărește portarul, cu măturoiul. Se sperie și se trezi. După un timp îl auzi pe Ivan Ivanovici cum scoate un strigăt sălbatic. Se sperie și mai tare și începu să mârâie. Se liniști apoi și adormi la loc. Pe când visa că o urmăresc doi dulăi mari și negri, auzi din nou țipătul gânsacului.

Kastanka sări în picioare și începu să urle în întuneric. Stăpânul veni cu o lumânare. Cățelușa văzu că gânsacul zăcea pe podea cu ciocul căscat și arăta foarte rău. Stăpânul îl mângâie și îl întrebă dacă este bolnav. Se duse apoi la el în odaie, luând lumânarea cu el. Kastanka se sperie din nou, simțind că în odaie era ceva foarte rău, cu atât mai rău cu cât nu avea nici o formă. Nu putea să-l vadă, nici să-l muște. Până și impasibilul Fiodor Ivanovici era neliniștit.  Își părăsise culcușul și venise lângă ea. Kastanca începu din nou să urle, în timp ce gânsacul gemea și striga.

Stăpânul veni din nou cu lumânarea. Se așeză pe podea lângă gânsac și își aminti că îl călcase un cal în ziua aceea. Își dădu seama că pe Ivan Ivanovici îl aștepta moartea. Se duse în camera lui, iar cățelușa și motanul se duseră după el. În scurt timp Ivan Ivanâci muri. Stăpânului începură să-i curgă pe obraji picături strălucitoare.

Când se lumină de ziuă, portarul veni și luă gânsacul mort. Servitoarea scoase copăița din care mânca acesta. Kaștanka se vârî sub divan și începu să scâncească.

7. Un debut neizbutit

Într-o seară, stăpânul îi spuse Kaștankăi că îl va înlocui pe Ivan Ivanovici la piramidă. Își puse șuba și îl băgă în sân pe Fiodor Timofeici. O chemă pe Kastanka după el și plecară cu sania.

Se dădură jos în fața unei case. Era mare și ciudată, puternic luminată. O mulțime de oameni se îngrămădeau la intrare. Stăpânul o băgă și pe cățelușă în șubă, la piept, lângă motan și porni undeva. Kastanka scoase capul doar o clipă din șubă. Îl băgă la loc îngrozită, fiindcă văzuse niște dihănii înspăimântătoare. Aveau coarne pe bot sau coada în locul nasului, după cum i se păru ei.

Într-o odaie cu pereții de scânduri, stăpânul dădu jos cel două animale. Se dezbrăcă până la rufărie. Își puse pe cap un păr cu cărare la mijloc, apoi își dădu cu ceva alb pe față. Își desenă cu negru sprâncene și mustăți și își dădu cu mult roșu în obraji. Îmbrăcă apoi niște pantaloni mari, cu cracii din materiale diferite, apoi o haină cu guler mare, ciorapi de culori diferite și niște ghete mari, de culoare verde.

Cățelușa se înspăimântă de toate astea, mai ales că în depărtare se auzea o fanfară și, din când în când, un muget neînțeles. Nu o mai liniștea decât nepăsarea lui Fiodor Timofeici.

Stăpânul fu anunțat de un bărbat că i se apropie rândul. Pregăti un geamantan și, când fu poftit, închise în geamantan motanul și cățelușa. Kastanka simți că se apropiaseră de acel muget, pe care stăpânul încerca să îl acopere vorbind și râzând tare. Spunea că i-a murit bunica și primise moștenire cel geamantan. Nerăbdător să vadă ce moștenise, deschise geamantanul. Din el căzură motanul și cățelușa, pe care stăpânul îi numi unchiul Fiodor Timofeici și Mătușa.

Stăpânul începu să facă cu cele două animale giumbușlucurile pe care le învățaseră. Deodată, de sus se auzi un glas de copil strigând la tatăl său că aceea era Kaștanka lor. Cățelușa privi în partea de unde auzise glasurile și recunoscu cele două fețe dragi. Se repezi într-acolo și nu reuși să sară peste un perete. Atunci oamenii o trecură din brațe în brațe până când ajunse la galerie.

În scurtă vreme, Kastanka mergea pe stradă în urma celor care miroseau a lac și a clei. Luka Aleksandrâci se clătina ca de obicei. Alături de el pășea Fediușka. Kastanka pășea în urma lor și era fericită. Își amintea de odăița cu animale, de mâncarea bună, de circ, dar toate acestea îi păreau acum un vis.

Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Kaștanka”

Citește și alte povestiri după Anton Cehov:

• Copiii
• Vanka

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!