schiță de ION LUCA CARAGIALE
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza călătorea cu primul său ministru, Mihail Kogălniceanu, progresistul care iubea reforma, spre Turnu Severin.
La o stație de poștă, unde se schimbau caii la caleașca domnitorului și la cele ale suitei sale, căpitanul de poștă îi dădu bătaie cu biciul unui slujitor. Amețit de băutură, acesta nu așezase hamurile bine și s-ar fi putut produce un accident pe drum.
Cuza-voda și Kogălniceanu se supărară foarte rău pentru această brutalitate, iar conu Mihalache chiar îi spuse căpitanului că va fi destituit. Plecară și pe drum discutară despre o lege care să interzică bătaia. Alexandru Ioan Cuza era de acord că trebuie să dispară acest obicei, dar nu vedea cum s-ar fi putut aplica o asemenea lege. Kogălniceanu susținea înfierbântat că este absolută nevoie de o asemenea lege, care să apere demnitatea omului liber. Până la urmă, vodă se dădu bătut și zise că o s-o facă și pe asta.
La Severin, după paradă, banchet și luminație, cei doi se duseră la culcare. Vodă, care nu uitase discuția despre bătaie, șopti ceva țiganului care îi era slujitor lui conu Mihalache.
A doua zi dimineață, vodă bătu la ușa lui Kogălniceanu și îl chemă la el. Conu Mihalache sări ca ars și se repezi să se îmbrace. Nu găsi nici hainele, nici ghetele. Chemă slujitorul, dar acesta nu era nicăieri. Abia după zece minute îl găsi un polițist prin casă.
Conu Mihalache ceru hainele și ghetele. Țiganul zise că trebuie să le șteargă. Vodă, la ușă, îl tot chema pe Kogălniceanu. Țiganul aduse într-un târziu hainele și ghetele și dădu să plece, fără a-și ajuta stăpânul să se îmbrace.
Scos din fire, Kogălniceanu sări și-i dădu câteva palme zdravene slujitorului. Atunci apăru vodă în ușă și-i aduse aminte de reformă. Țiganul izbucni în râs, vodă îl răsplăti și apoi plecară. Pe drum Alexandru Ioan Cuza îi spuse primului său ministru că reforma trece, năravurile rămân.
Sfârșitul povestirii pe scurt a schiței ”Reformă...”
Sursa foto
Citește textul întreg !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !