12 iulie 2018

JUSTIȚIE. Povestire pe scurt

schiță de ION LUCA CARAGIALE

Leanca văduva, comerciantă de băuturi alcoolice, își caută dreptatea în justiție. La judecătorie stau în fața judecătorului ca reclamantă - Leanca văduva și ca pârât - Iancu Zugravu.
Judecătorul o întreabă pe femeie ce anume reclamă. Cu multe întreruperi din partea pârâtului, femeia spune că ține cu greu birtul Hanul Dracului. Avea chiar de gând să renunțe la el, fiindcă nu mai putea plăti licența. Pârâtul, cam beat, stârnește indignarea Leancăi. El insinuează că licența o plătește domnul Mitică de la precepție
Leanca povestește cam încâlcit că Iancu băuse până se îmbătase la birtul ei. Nu voise să plătească consumația. Când ea îl prevenise că va chema poliția, el o amenințase că o dă pe față cu funingine, chinoroz.
Omul încercase apoi să fugă. Dăduse însă peste tarabă și spărsese clondirul cu mastică.  Acum, ea apelează la justiție ca să-l facă pe Iancu să-i plătească mastica și onoarea.
Judecătorul îl întreabă și pe pârât ce are de spus. Cu greu, Iancu bolborosește că femeia îi vorbise urât, că nu are o politică față de clienți. Amintește din nou de domnul Mitică, stârnind mânia judecătorului. Întrebat cu ce se ocupă, el spune că fusese zugrav de case, dar nu îi mersese bine. Acum deschisese o tombolă cu obiecte la Moși.
Întrebat ce fusese cu chinorozul, Iancu spune că doar voise să o sperie pe femeie. Aceasta îi amintește că odată chiar venise cu căciula plină cu funingine. La întrebarea de ce venise beat la judecătorie, omul spune că își făcuse curaj.
Justiția îl condamnă pe Iancu să plătească șapte lei pentru clondirul cu mastic și doi lei cheltuielile de judecată. Femeia întreabă cu rămâne cu onoarea ei nereparată. Iancu răspunde el că i-o va repara domnul Mitică.

Sfârșitul povestirii pe scurt a schiței ”Justiție”

Sursa foto

Ai putea să citești și povestirile altor schițe de Ion Luca Caragiale:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !