basm de IOAN SLAVICI
Adăugați o legendă |
O văduvă săracă avea o fată frumoasă și harnică, pe nume Lia. Mama o visa adesea pe Lia veselă și fericită, îmbrăcată în bogate haine împărătești. Când se trezea și o vedea cu hainele ei sărăcăcioase, mama se întrista. Își revenea apoi, fiindcă Lia era veselă chiar și așa săracă.
Într-o zi, Lia îi spuse mamei sale că pleacă în lume să își caute norocul. pe drum, întâlni întâi o turmă de oi. Lâna oilor era plină de scaieți și fata se opri și le curăță pe toate. Câinii care însoțeau turma șchiopătau, fiindcă aveau tălpile pline de spini. Lia le scoase spinii unul câte unul și plecă mai departe, însoțită de mulțumirile și urările celor pe care îi ajutase.
Lia mai merse puțin și dădu de o râmă care se usca la soare, în mijlocul drumului. Miloasă, fata luă râma și o puse la marginea drumului, în pământ. Plecă mai departe și dădu de o cârtiță orbită de soare ce rătăcise drumul. O luă și pe aceasta și o puse într-un mușuroi de pământ.
Pe înserate, poteca se opri într-o pădure deasă. Fata se opri și ea și înnoptă acolo. Dimineață văzu că apăruse o potecă netedă ce trecea printre buruieni și mărăcini. Poteca fusese făcută de animalele pe care le ajutase. Cârtița chemase și alte cârtițe și îndepărtaseră mărăcinii, râma și tovarășele ei distruseseră buruienile, oile bătătoriseră cărarea, iar câinii o neteziseră. Lia porni pe cărare. Se sfârși, către seară, și această cărare, iar fata se culcă. Dimineață, cărarea pe care venise era plină de flori crescute pe urmele ei. Florile se legănau și îi spuneau că mai are încă mult de umblat.
Lia porni mai departe, pe noua cărare apărută în timpul nopții și ajunse până la urmă la o colibă pustie și murdară. Fata o curăță până se făcu noapte. Auzind zgomote grozave afară, ea se ascunse în cuptor. Pe ușă năvăliră Ielele, care începură să cânte și să joace, bătând cu picioarele în pământ și chemându-l pe Limir Împărat să iasă și să joace cu ele.
Până la urmă, Limir Împărat ieși din pământ, cu palatul său cu tot. Era un tânăr voinic și frumos, era bun și drept, dar avea și un mare cusur. Era trufaș, se credea mai presus de ceilalți, iar Ielele se foloseau de aceasta ca să-l momească noaptea cu vorbe frumoase și să petreacă cu el.
Tânărul se prinse în joc cu ielele, în timp ce Liei nu-i venea să-și creadă ochilor. Pe la miezul nopților, palatul cu Limir Imparat intră în pământ și ielele își luară zborul. Lia ieși din cuptor și bătu și ea cu piciorul în pământ chemându-l pe Limir Împărat. La a treia încercare, pământul se deschise și apăru Limir într-o sală frumoasă a palatului. El o prinse de mână și se cutremurară amândoi, el avea mâna rece, iar ea avea mâna fierbinte. Fata avea obrajii rumeni și zâmbetul pe buze și era frumoasă chiar dacă avea o cămășuță simplă și era desculță. Voinicul era acoperit de straie și podoabe bogate, dar avea fața albă ca varul și în ochi nu avea nicio strălucire.
Limir Împărat îi spuse fetei că nu s-au terminat chinurile lor. Oile pe care ea le întâlnise erau fete și câinii erau voinici care încercaseră de să ajungă la el și să îl scape de acolo. Singura scăpare era ca ea să ajungă la Mama Ielelor și să răspundă la întrebările pe care le va pune. Așa se va rupe vraja care îl ținea în puterea Ielelor.
Lia porni din nou la drum, hotărâtă să-l scape pe Limir Împărat, dar acum nu o mai putea ajuta nimeni. Nu mai era nicio cărare și scaieții îi smulseră părul, mărăcinii îi rupseră cămașa și îi răniră trupul, spinii i se înfipseră în tălpi. După trei zile ajunse la coliba dărăpănată în care stătea Mama Ielelor. Bătrâna arăta îngrozitor, dar fata îi vorbi frumos și o îmblânzi puțin. Mama Ielelor îi spuse că trebuie să ajungă la soacra ei, bunica ielelor. Avea însă mult de umblat și ar fi ajuns acolo deja bătrână, așa că o îndemnă pe fată să se întoarcă de unde venise. Lia spuse că ea merge mai departe și plecă. Atunci, baba asmuți pe urmele ei o haită de câini, dar aceștia doar lătrau și nu se atingeau de fată. Erau chiar câinii pe care îi ajutase Lia.
* * *
Urmează Limir Imparat (2)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
O povestire minunata!
RăspundețiȘtergereToate poveștile lui Ioan Slavici au meritat să fie povestite!
RăspundețiȘtergere