Păstorul care știa limba munților se însură și își făcu o gospodărie mare, cu vite nenumărate, cu păstori, văcari și porcari. Acum era și el stăpân, ba chiar ajunse cel mai bogat om din ținut.
Odată, în ajunul Crăciunului, se duse cu nevasta lui la stână, la ciobanii lui, cu mâncare și băutură, ca de sărbătoare. Îi chemă pe ciobani și le spuse să mănânce și să bea după pofta inimii, că va păzi el turmele toată noaptea.
În mijlocul nopții veni o haită de lupi și începu să urle în jurul stânei, stârnind lătratul câinilor. Lupii le spuneau câinilor să îi lase să dea năvală în turmă, că va fi carne de mâncat și pentru ei. Câinii le răspunseră să vină, că vor să mănânce și ei. Numai un câine mai bătrân le spuse lupilor să plece, că el nu-i va lăsa să facă pagubă stăpânului său. Văzându-l că nu se lasă, lupii plecară.
A doua zi, stăpânul porunci să fie omorâți toți câinii, în afară de câinele cel bătrân și apoi plecă înapoi cu nevasta lui, fiecare călare pe câte un cal. Calul stăpânului mergea iute și o lua mereu înainte. Calul nevestei era o iapă care rămânea mereu în urmă. Armăsarul îi spunea mereu să se grăbească, până când iapa izbucni și îi spuse că el nu îl cară decât pe stăpân, în timp ce ea duce trei: pe stăpâna, pe copilul pe care îl poartă femeia în pântece și pe mânzul pe care îl purta ea în burtă.
Fiindcă știa limba munților, stăpânul înțelese ce spunea iapa și râse. Nevasta îl întrebă de ce râde, iar el nu voi să-i spună. Nevasta nu se lăsă și atunci el îi spuse că, dacă i-ar spune de ce a râs, el ar muri. Ea tot nu se lăsă. Atunci, când ajunseră acasă, omul porunci să i se facă un coșciug. Îi spuse iar nevestei că, dacă îi spune, va muri, dar femeia voia să știe neapărat de ce a râs. Bărbatul se lungi în coșciug și se pregăti să-i spună și să moară. Înainte, se mai uită o dată în jurul lui.
Omul îl văzu pe câinele cel bătrân și credincios că vine și se așează la capul lui, plângând. Bărbatul ceru să i se dea câinelui o bucată de pâine, dar bietul animal nici nu se uită la pâine. În schimb, un cocoș veni și începu să ciugulească din pâine. Câinele îl certă că îi arde de mâncare când stăpânul lor urmează să moară. Cocoșul îi răspunse că merită să moară, dacă nu știe să-și cumințească nevasta. El avea o sută de găini, dar cum îl supăra una o ciocănea până se astâmpăra.
Auzind acestea, omul care știa limba muntilor sări din coșciug, luă un băț și îi dădu bătaie nevestei sale până când aceasta se lipsi să afle de ce râsese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !