10 iulie 2018

CRĂIASA ZĂPEZII. Povestire pe scurt (1)

basm de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

I. O oglindă şi nişte cioburi

A fost o dată un vrăjitor rău, care făcuse o oglindă după sufletul lui. Tot ce era bun şi frumos se vedea în oglinda aceea neclar şi urâţit. Ceea ce era urât,  se vedea foarte clar,  dar şi mai urât. Ucenicii lui s-au dus cu oglinda peste tot pe pământ. Vrăjitorul a vrut să meargă şi în cer, să râdă de îngeri şi de Dumnezeu.


Cu cât urca mai sus, oglinda tremura şi se strâmba, până când a căzut din mâinile lui pe pământ. S-a spart în mii şi milioane de bucăţi. Bucățile mici au intrat în ochii oamenilor şi i-au făcut să vadă strâmb şi să gândească sucit. Bucățile mari au fost puse la ferestre de unii care au început să vadă afară strâmb şi să judece nedrept.

II. Un băieţaş şi o fetiţă

Într-un oraş mare, în două case înghesuite, trăiau doi copii, un băiat şi o fată, Karl şi Gretchen, care se iubeau ca fraţii. Stăteau la mansardele celor două case, iar părinţii lor puseseră la streaşină câte un vas în care plantaseră câte un trandafir. Trandafirii făcuseră o boltă şi cei doi copii stăteau şi se jucau sub ea. Iarna stăteau înauntru, făceau câte un rotocol în ferestre şi se priveau.
Când ningea, bunica le spunea la amândoi poveşti despre Crăiasa Zăpezii, regina fulgilor de zăpadă. Seara, băiatul a văzut-o pe crăiasă, o femeie frumoasă, dar de gheaţă, care i-a făcut semn cu mâna şi l-a speriat.
A plecat iarna, a venit din nou vara, au înflorit trandafirii, cei doi copii stăteau sub boltă şi făceau lectură dintr-o carte, când deodată Karl spuse că l-a lovit ceva în piept şi i-a intrat ceva în ochi. Fetiţa se uită în ochii lui, dar nu văzu nimic.  Erau cioburi din oglinda cea vrăjită.  Băiatul începu să vadă lucrurile urâte şi inima lui începu să-şi piardă bunătatea şi să îngheţe. O izgoni pe Gretchen, dădu cu piciorul în cutia cu trandafiri şi rupse un trandafir. Din ziua aceea Karl începu să fie răutăcios, să se strâmbe şi să batjocorească pe toată lumea: pe Gretchen, pe bunica, pe toţi vecinii.
A venit iarna din nou. Karl se duse cu săniuţa în piaţă şi se agăţă de  o sanie mare, albă, în care stătea cineva înfăşurat într-o blană albă şi cu o căciulă de blană albă pe cap. Ningea cu fulgi mari şi deşi, iar băiatul nici nu îşi dădu seama când ieşiră din oraş. Fulgii de zăpadă se făceau tot mai mari si când ajunseră cam cât nişte găini albe, săriră într-o parte şi alta, iar sania se opri.
În sanie era Crăiasa Zăpezii. Îl luă lângă ea, în blana de urs alb, dar băiatul simţi de parcă l-ar fi aruncat în viscol. Îl sărută pe frunte şi Karl întâi îngheţă, apoi nu mai simţi frigul. Crăiasa îl sărută a doua oară şi el uită de Gretchen şi de bunica şi de toţi. Crăiasa Zăpezii îi spuse că nu îl mai sărută, fiindcă poate să moară, apoi s-au înălţat până în nori şi au zburat peste mări şi ţări.

* * *

Sursa foto

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

4 comentarii:

  1. foarte lunga poveste
    dar este frumoasa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai perfectă dreptate: e o poveste lungă, dar frumoasă! Mă bucur că ți-a plăcut!

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că ți-a plăcut, dar vezi că nu s-a sfârșit. Ca să citești continuarea, dă click la sfârșitul acestui episod, acolo unde scrie ”Urmează Crăiasa Zăpezii (2)”.

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !