COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (19)

roman de Jules Verne

Capitolul XIX O învoială

Ayrton îi propuse lordului Glenarvan o învoială. Lordul să nu îl predea autorităților, ci să îl lase pe o insulă pustie din Pacific, iar el, la rândul lui, le va spune tot ce știe despre căpitanul Grant și vasul Britannia, cu toate că nu știa mare lucru. Lordul Glenarvan acceptă învoiala.

Ayrton povesti că nu se înțelesese cu căpitanul Grant, fiindcă nu îi plăcea să se supună. Maistrul încercase să instige echipajul la revoltă, iar căpitanul îl debarcase pe coasta de vest a Australiei. Ayrton întâlnise o bandă de deportați evadați, rămăsese cu ei și devenise șeful ei. După doi ani se tocmise la ferma irlandezului, cu gândul de a găsi prilejul să pună mâna pe o navă.  Nici nu trecuseră două luni și apăruse lordul Glenarvan, iar el pusese ochii pe Duncan. Trăsese cu urechea la povestirea lordului, apoi apăruse și îl făcuse să creadă că îl va duce la locul naufragiului. Numai distracția lui Paganel salvase vasul Duncan și echipajul său. Despre căpitanul Grant nu putu să adauge decât că intenționa să viziteze Noua Zeelandă, dar nu știa dacă o vizitase sau nu.

După ce Ayrton sfârși de povestit, Paganel izbucni. Spuse că a găsit o nouă interpretare a documentului, că naufragiul ar fi avut loc în Noua Zeelandă și că nu mai sunt speranțe de a-l găsi pe căpitanul Grant după doi ani, fiindcă probabil căzuse victimă fie naufragiului, fie băștinașilor neozeelandezi.

Capitolul XX Un strigăt în noapte

Pentru a-l debarca pe Ayrton fu aleasă insula Maria Tereza, aflată chiar pe paralela 37°, în mijlocul Oceanului Pacific, în afara drumurilor navigatorilor. Când ajunseră în fața insulei, lui John Mangles i se păru că vede înălțându-se un fum, apoi observară lumina unui foc ce se mișca pe plajă. Se duseră la culcare hotărâți să afle a doua zi despre ce este vorba.

Copiii căpitanului Grant nu puteau dormi, așa că urcară pe punte. Vorbind despre tatăl lor, Robert își exprimă hotărârea de a deveni marinar și de a cutreiera mările alături de John Mangles, pentru a-l căuta pe tatăl lor. Mary avea să rămână alături de lady Helena și de lordul Glenarvan la Malcolm-Castle, ca fiica lor.

În timp ce vorbeau, cei doi auziră strigăte de ajutor. Socotiră că au recunoscut glasul tatălui lor. Mary leșină, iar Robert începu să strige, trezindu-i pe toți. Le spuse ce se întâmplase, iar ceilalți spuseră că avuseseră halucinații. Numai Paganel, spirit științific, nu acceptă ideea că două persoane pot avea aceeași halucinație în același timp.

A doua zi dimineață, călătorii de pe Duncan văzură trei oameni care alergau pe plajă, unul dintre ei fluturând steagul Angliei. Lordul Glenarvan, John Mangles, Paganel și copiii căpitanului Grant săriră în barcă și se îndreptară spre țărm. Unul dintre cei trei era căpitanul Grant.

Capitolul XXI Insula Tabor

În barcă, Mary și Robert îi povestiră tatălui lor despre mărinimia lordului Glenarvan și a soției sale, despre peripețiile prin care trecuseră. Ajunși la bord, căpitanul Grant își exprimă recunoștința, apoi îi povestiră despre iubirea dintre John Mangles și fiica lui, dar și despre Ayrton. Își spuse și el povestea, se descurcase precum Robinson Crusoe, ba chiar mai bine, fiindcă avusese doi tovarăși.

Paganel îl rugă pe căptanul Grant să reproducă textul mesajului din sticlă. Căpitanul spuse că folosise în varianta franceză numele pe care insula îl avea pe hărțile franțuzești, insula Tabor, iar în celelalte două variante, numele de Maria Tereza. Paganel rămase năucit, uimit că nu-i dăduse prin cap să se gândească la numele franțuzesc al insulei când interpretase documentul.

Înainte de a-și continua drumul de întoarcere, călătorii îl lăsară pe Ayrton pe insulă, iar coliba și lucrurile naufragiaților îi rămaseră lui.

Capitolul XXII. Ultima zăpăceală a lui Jacques Paganel

Călătoria se petrecu fără nici o întâmplare deosebită. Singurul lucru de menționat era că Paganel stătea veșnic înfășurat până peste urechi, chiar și când trecură Ecuatorul și înfruntară temperaturi de 50°C.

Ajunși la Malcolm-Castle, John se căsători cu Mary. O verișoară de-a maiorului Mac Nabbs puse ochii pe Paganel, iar acestuia nu-i displăcu. Totuși, ceva îl reținea să își facă cererea de căsătorie. Paganel se hotărî cu greu să-i spună motivul maiorului. Acesta spuse că era un fleac, așa că Paganel, încheiat la costum până sus, se însură cu Miss Arabella

Mac Nabbs îi spuse însă secretul lordului Glenarvan, acesta spusese soției, aceasta lui Mary Mangles, de la care află doamna Olbinett, care le spuse tuturor. În cele trei zile cât fusese prizonier la șeful maor, Paganel fusese acoperit cu tatuaje pe tot corpul.

Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”Copiii căpitanului Grant”

Sursa foto

Ai putea să mai citești, dintre romanele lui Jules Verne povestite pe scurt aici:

• 20000 de leghe sub mări 
• Insula misterioasă

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !