CHIRA CHIRALINA. Povestire pe scurt (5)

nuvelă de PANAIT ISTRATI

Dragomir

Mustafa-bei

Abia după patru ani se reîntâlni Adrian cu Stavru, într-o cafenea din Cairo. Mâncară şi băură, apoi bătrânul reluă povestirea de unde o lăsase.

Când reușise să fugă de la Nazim Efendi, Dragomir avea vreo cincisprezece ani, iar hainele preţioase de pe el, bijuteriile de pe degete şi lirele turceşti de aur din buzunare i-ar fi asigurat traiul pe zece ani.

După ce corabia bătrânului turc se pierdu în zare, Dragomir porni să strige şi să alerge de colo-colo, bucuros de libertate. Tocmi apoi un om care îi închirie un cal şi îl conduse de căpăstru până la Ildiz-Kioşc şi Dolma-Bakce. Umblară până seara prin acele locuri ca din basme, când omul îşi ceru banii şi plecă.

Rămas singur, Dragomir merse până când ajunse în mahalele săracilor. Aici îl întâlni pe un bătrân ce fusese omul de încredere al unchilor săi. Acesta îi dădu găzduire într-o odăiţă mizeră, în care se aflau numai o saltea şi un ulcior, puse pe jos. Băiatul îi povesti toate prin câte trecuse, apoi adormi. A doua zi dimineaţă, bătrânul îl scoase afară şi îi spuse că nu vrea să aibă nimic de-a face cu el, fiindcă tot aurul şi toate cele ce sunt pe el sunt aducătoare de nenoroc.

Uluit, băiatul porni prin oraş, sigur că mama lui trebuie să fie în Stambul. Căută societatea oamenilor mai avuţi, crezând că aceştia sunt mai buni şi îl vor ajuta.  Îl cunoscu astfel pe Mustafa-bei care îl luă la el acasă, promiţându-i că îl va ajuta să le găsească pe mama şi pe Chira.

Mustafa-bei era un om încă tânăr, ce părea delicat şi prietenos. Îi spuse lui Dragomir să nu mai iasă prin oraş, fiincă Nazim-Efendi nu va renunţa aşa de uşor la el, îl va căuta şi îl va răpi. Aşa ajunse Dragomir din nou într-un fel de captivitate.

Mustafa-bei căută să şi-l apropie pe băiat în toate chipurile. Observând ce mult ţinea la sora lui, îi făcu daruri scumpe, cărora le puse numele ei. Pe o narghilea şi pe o brăţară de preţ era încrustat numele Chira, iapa frumoasă şi vioaie pe care i-o dărui fu şi ea botezată Chiralina, mai târziu şi puşca de vânătoare fu numită "cumplita Chiră".

Beiul trimise, ori se făcu a trimite, femei să iscodească prin haremuri după Chira. Nu o găsiră nicăieri. Despre mama, însuşi şeful poliţiei spuse că nu a călcat prin Stambul. Dezamăgit,  Dragomir îi ceru lui Mustafa-bei să îl lase să plece. Acesta îi spuse că nu poate să îl lase, fiindcă e tânăr şi frumos şi nu se va descurca acolo, în Turcia. Ba chiar îi spuse că viaţa e frumoasă şi fără femei, aşa că băiatul înţelese că nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să fugă.

La o vânătoare, căci beiul avea pasiunea vânătorii, Dragomir încercă să fugă. Străbătu în goana iepei sale păduri şi sate, iar după o vreme se opri. Lăsă iapă să pască şi se lungi să se odihnească şi el. Adormi. Când se trezi, Mustafa-bei era lângă el şi îi spuse că până şi Dumnezeu se lipseşte de lucrul pe care pune mâna turcul...

* * * 

Urmează Chira Chiralina (6)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !