CHIRA CHIRALINA. Povestire pe scurt (3)

nuvelă de PANAIT ISTRATI

Pierderea mamei

Stavru le istorisi până la urmă celor doi tovarăşi ai săi povestea copilăriei sale.

Îşi amintea că, pe când avea vreo opt-nouă ani, iar soră-sa, Chira, vreo doisprezece-treisprezece, ei locuiau cu mama lor în Cetăţuie. Tata şi fratele mai mare locuiau în cealaltă parte a oraşului, în Karakioi, unde aveau atelierul de carete.

Mama şi sora lui petreceau fiecare dimineaţă împodobindu-se, făcându-se şi mai frumoase decât erau. Apoi îl îmbrăcau frumos pe el, mâncau dulciuri orientale, beau cafea, fumau narghilea şi dansau dansuri orientale.

După-masa şi seara dădeau petreceri, primeau oaspeţi, adoratorii celor două frumuseţi, între care erau şi amanţii mamei. Băiatul stătea de pază, cu un ochi la stradă şi unul la cele două femei splendide, pentru care era gelos pe toţi musafirii.  O dată la câteva zile tăbărau tatăl şi fratele mai mare şi îi luau la bătaie crunt pe toţi trei. Musafirii fugeau pe fereastră, aruncându-şi întâi lucrurile.

Pe când Dragomir, căci acesta era numele lui Stavru, împlinise unsprezece ani, iar Chira cincisprezece, băiatul era topit după ea, fără să vrea ceva anume. În casa lor totul era voluptate şi dragoste, în afară de bătăile primite din când în când de la tată şi frate.

Mama îi îndemna să îşi trăiască viaţa după gustul lor şi aşa şi-o trăia şi ea pe a ei. Avea o avere mare de la părinţi, administrată  de cei doi fraţi ai ei. Ar fi putu să se despartă de bărbatul cel uscat la inimă, dar nu se putea bucura de averea ei decât atâta timp cât era măritată.

Cu timpul, bătăile deveniră din ce în ce mai crunte.  La început era destul o zi ca să treacă urmele. În ultima vreme dura câte opt şi zece zile ca să se vindece vânătăile şi rănile, pe care tatăl le făcea mai ales pe faţa soţiei sale, tocmai fiindcă ştia cât de mult ţine la frumuseţea ei.

La ultima petrecere mama pusese un zăvor mare de fier la poarta curţii, iar băiatul nu mai stătuse de pază. Participase şi el, dansând arăbeşte aşa de frumos că îl lăudară şi oaspeţii şi muzicanţii.

Către dimineaţă, tatăl şi fratele săriră pe nesimţite zidul curţii şi se treziră cu ei la uşă. Abia apucară musafirii şi muzicanţii să sară pe fereastră, că ei intrară şi îi bătură crunt pe cei trei. Tatăl o luă la bataie și o izbi pe mama peste faţă cu o sanda de lemn până nu i se mai cunoscu faţa de răni. O aruncă în pivniţă şi închise capacul greu cu un lacăt mare. Pe Chira, leşinată de bătaie, o aruncă într-un dulap mare şi trase zăvorul.

Pe băiat îl luară cu ei şi îl puseră să muncească în atelier, să învârtească tocila. Abia îi dădură câte ceva de mâncare, iar noaptea fu încuiat într-o cameră cu ferestrele zăbrelite. Obsedat de gândul celor două femei bătute, rănite şi captive, în a doua noapte Dragomir izbuti să fugă.

Le scoase pe mama, desfigurată, şi pe Chira şi fugiră. Mama le spuse unde să meargă şi să aştepte că vor veni fraţii ei să îi ia. Le mai spuse că pleacă undeva, departe,  să se vindece, căci s-ar putea să piardă ochiul stâng. Dacă se va vindeca, se va întoarce la ei. Dacă nu, nu se vor mai vedea niciodată.

Mama îi sfătui să trăiască aşa cum i-a lăsat Dumnezeu şi ce vor face, să facă cu suflet. Îi rugă să nu uite niciodată să îi ajute pe cei bolnavi şi să dea un ajutor la spital în fiecare an. Plecă şi îi lăsă nemângâiaţi pe cei doi de pierderea mamei, căci nu au mai ştiut nimic de ea după aceea.

* * * 

Urmează Chira Chiralina (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !