CHIRA CHIRALINA. Povestire pe scurt (2)

nuvelă de PANAIT ISTRATI

Stavru

O lecţie de viaţă

Pentru a-i face pe Adrian şi pe Mihail să înţeleagă că numai el îşi poate fi judecător, Stavru  le spuse că el însuşi a fost o victimă şi că nu avusese nici o înclinare pentru perversiune şi viciu. Povestea copilăriei lui i-ar fi făcut să înţeleagă mai bine, dar nu era timp pentru ea. Avea să le spună numai povestea însurătorii sale, pentru a le da o lecţie de viaţă.

În urmă cu treizeci şi cinci de ani, Stavru, pe atunci un tânăr de douăzeci şi cinci de ani,  revenea în ţară după o viaţă de viciu şi aventură dusă prin Turcia şi Armenia. Sosea tocmai cu scopul de a scăpa de acest fel de viaţă, de a produce o schimbare radicală. Voia să cunoască femeia ca iubită şi soţie, nu numai ca mamă şi soră.

După aproape un an găsi ceea ce căuta: o frumoasă cu ochii negri, în familia unui negustor înstărit. Se dădu drept negustor de covoare şi arămuri de Damasc, intră în graţiile tatălui bolnav, mătuşii care ţinea loc de mamă, fraţilor cam prostănaci.

Stavru spera că apropierea de Tincuţa, iubirea ei curată, îl va vindeca de frica sa de femei. Avea nevoie de timp, dar nu îl avu, fiindcă un altul ceru mâna Tincuţei. Fata nu îl voia decât pe el, aşa că îi ceru mâna. Făcură logodna, dar pe el spaima îl făcea să fie altul şi familia observă acest lucru.

Se apropia nunta. Pe vremea aceea, obiceiul era ca, după ce trecea noaptea nunţii, femeile din familie, ba chiar şi străine de familie, să năvălească în odaia mirilor şi să ia cearceaful cu urmele fecioriei proaspetei soţii. Uneori, acest trofeu era arătat lumii, însoţit de muzica lăutarilor.

Stavru ar fi vrut să se treacă peste acest obicei barbar şi tatăl s-ar fi învoit, dar mătuşa ţinu morţiş să fie respectat. In noaptea nunţii, la ora douăsprezece, după obicei, mirii se retraseră. Stavru nu văzu decât părul negru al Tincuţei răsfirat pe aşternuturile albe. Căzu leşinat, apoi  fu bolnav la pat două săptămâni.

Când îşi reveni, Stavru se trezi printre duşmani. Timp de zece luni familia îl ţinu izolat în casă, fără să-l lase să coboare nici măcar în prăvălie. Fraţii soţiei îi vorbiră despre divorţ, dar Tincuţa îl iubea cu o dragoste sinceră şi spera ca el să îşi revină. Stând zi de zi împreună, având lungi discuţii pline de iubire, lui Stavru i se păru că începuse să simtă o uşoară dorinţă atunci când ea îl strângea în braţe şi îl săruta. Poate că, până la urmă, Stavru ar fi devenit un bărbat normal, dacă familia nu i-ar fi terorizat cu certurile şi discuţiile despre divorţ.

Hotărâră să fugă, peste o lună, cu o corabie la Stambul. Într-o seară însă, fraţii aduseră acasă un grec, fost prieten al lui Stavru. Îl recunoscu şi spuse pe nume viciului pe care îl aveau amândoi şi care îi ţinuse o vreme împreună. Cumnaţii îl zdrobiră în bătaie până îşi pierdu cunoştinţa.

Stavru se trezi aruncat în stradă, în zăpadă, numai în cămaşă. După câteva zile de îngrijire îşi reveni şi află de moartea soţiei. Distrusă, se aruncase în Dunăre şi se înecase. De atunci se ducea în fiecare an la data respectivă pe malul Dunării şi îi cerea iertare Tincuţei.

Acum îi ceru iertare şi lui Adrian pentru jignirea adusă...

* * * 

Urmează Chira Chiralina (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !