nuvelă de MIHAI EMINESCU
V
Cezara îi scrise tânărului că îl iubește și să nu creadă că este vreo nerușinată, că ea s-ar mulțumi să o lase doar să stea cu el și să îl privească.
Ieronim, la rândul său, îi răspunse că îi mulțumește pentru iubirea ei, însă el nu poate iubi ca toți tinerii, ca toți oamenii care, în final sfârșesc doar prin a se reproduce.
După ce termină tabloul, pictorul îl chemă pe Ieronim să îl vadă. În atelier se afla și Cezara, care se rușină tare când pictorul o prezentă lui Ieronim, apoi ieși din odaie.
Ieronim îi spuse fetei că o găsește frumoasă și îi este dragă, dar nu așa cum ar dori ea, că poate ar avea nevoie de un răstimp mai îndelungat ca să ajungă să o iubească.
După ce se despărțiră, Ieronim îi scrise unchiului Euthanasius și i-o descrie în cuvinte frumoase și tandre pe Cezara, dar încheie spunând că nu o iubește. Euthanasius răspunse că o iubește fără să știe.
VI
Lui Ieronim începu să-i placă să o vadă pe Cezara, dar se simțea și mai bine când nu o vedea, fiindcă îi plăcea să viseze la ea.
Într-o seară se întâlni cu fata în grădina palatului Bianchi, palatul familiei sale. Văzu cât de frumoasă o făcuse iubirea și îi mărturisi dragostea lui. Se sărutară, dar Cezara auzi un foșnet printre tufe. Înspăimântată că ar fi putut fi Castelmare, îi aduse o sabie lui Ieronim și îi spuse să aibă grijă pe drum.
Într-adevăr, la întoarcerea acasă, pe Ieronim îl urmări Castelmare. Pe o stradă întunecoasă încrucișară săbiile pentru duel și plecă mai departe numai unul dintre ei.
VII
Către dimineață, pictorul sosi la Ieronim și îi spuse să fugă din oraș. Îl rănise pe Castelmare, dar nu îl ucisese, și acesta spusese cine îl rănise în duel. Cum duelul era interzis, iar Castelmare era și nepotul guvernatorului, pe Ieronim îl aștepta pedeapsa cu moartea prin spânzurătoare. Nu numai atât, dar îi scrisese și Cezara, rugându-l să fugă, ca să-și salveze viața.
Ieronim sări într-o barcă de pe râu și vâsli până când râul îl duse în mare. Aici aruncă lopețile în apă, se întinse în barcă și adormi. Se trezi a doua zi, cu barca prinsă între stânci, pe mal. Sări pe stânci, văzu o peșteră, merse până în fundul ei, unde văzu o zare de lumină. Dădu un bolovan la o parte, se strecură pe acolo și se trezi în insula lui Euthanasius. Bătrânul murise, iar tânărul rămase acolo, cu albinele și cu florile, în locul lui.
VIII
În ziua în care Cezara trebuia să se cunune cu Castelmare, marchizul Bianchi, tatăl fetei, muri. Fata profită de acest fapt și îl îndepărtă pe Castelmare, spunându-i să revină după ce se va sfârși anul de doliu. Bărbatul plecă, dar o privi cu atâta ură, încât pictorul Francesco o sfătui pe Cezara să se retragă la o mănăstire de călugărițe de pe malul mării, nu departe de oraș.
Fata se duse, căci nu mai avea pe nimeni, tatăl îi murise și ea credea că murise și Ieronim, fiindcă se găsise barca sfărâmată pe țărm. Chilia ei avea fereastra spre grădină și spre mare. Zile în șir se plimba singură prin grădină. Când era cald, se scălda în mare.
Într-o noapte, înotă până la niște stânci. Mergând pe acolo, dădu de o peșteră, iar prin fundul ei ajunse la o insulă ca o grădină. Într-o dumbravă cu portocali îl văzu pe Ieronim și crezu că este o închipuire. Și el credea la fel, dar când își atinseră mâinile înțeleseră că sunt aievea și le reveniră speranțele și dorința de viață.
Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei ”Cezara”
Citește textul întreg !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Bravo!!!!
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Ștergere