CEZARA. Povestire pe scurt (2)

nuvelă de MIHAI EMINESCU

V

Cezara îi scrise tânărului că îl iubește și să nu creadă că este vreo nerușinată, că ea s-ar mulțumi să o lase doar să stea cu el și să îl privească.

Ieronim, la rândul său, îi răspunse că îi mulțumește pentru iubirea ei, însă el nu poate iubi ca toți tinerii, ca toți oamenii care, în final sfârșesc doar prin a se reproduce.

CEZARA. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de MIHAI EMINESCU

I

Într-o dimineață de vară, la malul mării, pe niște stânci, se vedea o veche mănăstire. Onufrei, un călugăr bătrân, se îndrepta pe o cărare către poarta mănăstirii. Sună clopoțelul de la poartă, i se deschise și intră.

Călugărul merse către chilia în care Ieronim, un tânăr și frumos frate, ce se pregătea a deveni călugăr, împodobise pereții și chiar marginile cărților bisericești cu felurite desene: de la sfinți la căței și gândaci, de la un papuc, la femei, popi, cavaleri.