CEZARA. Povestire pe scurt (1)

nuvelă de MIHAI EMINESCU

I

Într-o dimineață de vară, la malul mării, pe niște stânci, se vedea o veche mănăstire. Onufrei, un călugăr bătrân, se îndrepta pe o cărare către poarta mănăstirii. Sună clopoțelul de la poartă, i se deschise și intră.

Călugărul merse către chilia în care Ieronim, un tânăr și frumos frate, ce se pregătea a deveni călugăr, împodobise pereții și chiar marginile cărților bisericești cu felurite desene: de la sfinți la căței și gândaci, de la un papuc, la femei, popi, cavaleri.

Intrând, călugărul îi spuse întâi tînărului să se ducă să învețe pictura, apoi îl anunță râzând că l-a cerut de la stareț ca să-l însoțească la o slujbă de înmormântare, așa că vor merge în oraș să bea vin, să joace cărți, să tragă din lulea și să se uite după fete.

Ca să nu-i mai întrebe nimeni nimic, Ieronim își luă o față lugubră, iar bătrânul una de smintit și porniră spre oraș.

II

În oraș, tânăra și frumoasa contesă Cezara îi spunea marchizului Castelmare că știe ce pune la cale. Tatăl fetei îi datora bani marchizului, iar acesta voia să se folosească de acest fapt pentru a-l sili să-i dea fiica în căsătorie.

Privind pe fereastră, Cezara îi văzu pe Onufrei și pe Ieronim și îi plăcu frumusețea de demon nepăsător a tânărului. Îl strigă pe maestrul Francesco, bătrânul pictor ce lucra pentru casa ei la o pictură intitulată ”Căderea îngerilor”, i-l arătă și spuse că ar fi un model potrivit pentru demon în acea pictură. Pictorul fu de părere că ar fi mai potrivit ca Adonis, într-o pictură în care ea să fie Venus.

Bătrânul adăugă că știe planurile lui Castelmare și se oferi să-i fie el părinte și să o ajute să cunoască, împreună cu tânărul călugăr, iubirea după care tânjea. Tatăl ei sărăcise, era desfrânat și pierdea banii la joc, așa că sigur o va căsători cu marchizul pentru bani. Se duse în stradă să le vorbească celor doi, iar Cezara rămase să viseze la iubire privind la frumosul călugăr.

III

Onufrei și Ieronim merseră pe străzi fără a observa că îi urmărește cineva. Ieronim primise o scrisoare de la unchiul său, Euthanasius, un sihastru. Acesta îi scria că trăiește pe o insulă minunată, la care se ajunge prin fundul unei peșteri. O descoperise din întâmplare și nimeni nu știa de ea.

În mijlocul peșterii era un lac, iar în mijlocul lacului o altă mică insulă, cu o dumbravă de portocali. Aici, bătrânul trăia și își făcuse stupină, urmărind viața socială a albinelor. Comparând-o cu cea a oamenilor, el ajunsese la concluzia că oamenii, ca și albinele, își au destinul hotărât și că i se supun, oricât ar crede ei că își făuresc singuri soarta.

Bătrânul sihastru îi cerea în scrisoare să nu se călugărească, ci să vină să trăiască în sihăstrie în locul lui, după ce el va muri.

IV

Maestrul Francesco intră în vorbă cu ei și îl convinse pe Ieronim să-i pozeze pentru un tablou. Îi strecură câțiva galbeni în mână lui Onufrei, acesta tăcu, îi luă și se despărți de ei, îndreptându-se către cârciumă.

Cât lipsi pictorul, Cezara se duse în odaia acestuia să privească tabloul neterminat. Auzind că se apropie cineva de ușă, se ascunse după paravanul care masca patul pictorului. Se așeză pe pat și privi. Intrară pictorul și Ieronim. Tânărul fu îndrumat spre un mic cabinet de unde ieși dezbrăcat precum cerea pictura. Fata căzu întâi în admirație pentru trupul lui frumos. Pictorul îi ceru modelului său să se gândească la ceva anume, care să-i aducă pe față o expresie de durere mândră. Atunci Cezara, privindu-l, simți că îl iubește și începu să plângă fără să vrea.

 * * *

Sursa foto

Urmează Cezara (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !