CĂPITAN MAVROMATI. Povestire pe scurt (2)

povestire de PANAIT ISTRATI

Veni și iarna și aduse noi chinuri celor asupriți din cârciuma lui kir Leonida. Ușa se ținea închisă, căci bătea crivățul, iar fumul țigărilor fumate de cheflii îi îneca pe băieți și pe căpitan. Tejghetarul mai punea pe plită și ardei iute, iar căpitan Mavromati se istovea de tuse.

Cu toate că fura și mâncare și băutură și bani, și le ducea la amanta lui, cu toate că lumea știa asta, iar stăpânul bănuia, tejghetarul avea o putere de necrezut în cârciumă. Poate și pentru că stăpânul avea și alte afaceri, mai mari, iar pe aceasta o cam neglija. Ca un alt Dinu Păturică, tejghetarul profita de asta și fura cât putea, visând la ziua în care avea să-și deschidă restaurantul propriu, mult mai grozav decât cârciuma lui kir Leonida.

Atotputernicia tejghetarului începu să se clatine când mușteriii descoperiră că Panait vorbește grecește mult mai bine decât acesta. Începură să ceară mereu să fie serviți de băiat, care scăpă de spălatul vaselor. Apoi, ceilalți doi baieti de prăvălie fură prinși pe când beau din marfă. Tejghetarul îi bătu crunt și aceștia fugiră. Panait preluă treburile lor și cunoscu bucuria de a fi trimis prin cartier, la abonați, de două ori pe zi, o dată ca să ia comenzile și o dată ca să ducă mâncarea și băutura ce fuseseră comandate. Avu parte astfel de puțin din libertatea mult-visată și putu să-și vadă Dunărea iubită.

Adesea, în drumurile lui, băiatul era însoțit de capitan Mavromati. Odată, acesta îi povesti istoria lui. Era dintr-o familie înstărită, tatăl său avusese o corabie adevărată. Când acesta murise, căpitanul preluase corabia, în dauna fraților și surorilor sale. Mai târziu vându corabia și își luă un cargobot, împrumutând banii care lipseau de la un zaraf. Nevasta căpitanului se iubise cu zaraful. Până la urmă capitan Mavromati pierduse și nevasta, rămăsese  și fără cargobot. Prietenii, care îl vizitaseră și îl slăviseră în vremurile bune, îl părăsiseră. În vremurile bune, el îl ajutase pe tatăl lui kir Leonida să își deschidă cârciuma. Când își pierduse averea și rostul, acesta îl primise să trăiască pe lângă el.

Se scurse un an. Vrednicia îl făcu pe Panait să ajungă ajutor de tejghetar, sporind ura tejghetarului. Sosi a doua iarnă de când lucra la cârciumă. Într-o zi de decembrie ”Țoapa” îl surprinse citind din dicționar. Îl bătu și îl umplu de sânge și fu surprins de stăpân. Kir Leonida îl întrebă revoltat de ce l-a bătut, iar tejghetarul minți că băiatul a furat bani din tejghea ca să își cumpere ”romanul” acela gros. Panait strigă că el fură și bani și băutură. Stăpânul verifică și descoperi că băiatul nu mințea. Capitan Mavromati spuse și el că are cartea de la el.

După o lună, Panait era tejghetar, având în subordine băieți de prăvălie, pe care îi trată bine, ca un frate. Într-o zi rece de februarie, căpitanul muri. Panait merse cu o comandă, se opri la Dunăre și uită de el privind sloiurile care pluteau pe apă. Tatăl stăpânului trecu pe acolo, îl văzu și, într-un acces de nebunie, îl îmbrânci din înălțimea malului în râpă. Furios, nemaifiind capitan Mavromati care să îl rețină acolo, Panait părăsi slujba la cârciumă, spunând astfel adio copilăriei sale.

Sfârșit

De același autor, ai putea să mai citești:

• Chira Chiralina

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!