POVESTIRE DE EMIL GÂRLEANU.
Într-o seară, un greier stătea și se gândea, furios că nu poate să doarmă. În copacul sub care se culcase cânta de zor o privighetoare. Cântărețul cel mic si negru se gândea la neamul lui, pe care îl socotea mai presus și mai vechi decât toate, chiar din vremea lui Por-Împărat și ar fi vrut să știe din ce neam era obrăznicătura care nu îl lăsa să se odihnească noaptea.
Greierul își puse în minte să o iscodească pe lăcustă despre pasărea aceea, deși nici lăcusta nu îi era prea simpatică, fiindcă îndrăznise să se întreacă la sărituri cu el. Nu o găsi și nici nu se miră, căci știa că nu prea stă pe acasă.
Un nor acoperise luna și el rugă un licurici să-i lumineze drumul de întoarcere. Nu dormi toată noaptea și nu îi mai trecu necazul decât dimineață. O ceată de gândăcei roșii stropiți cu negru, vaca-Domnului, își arătară respectul pentru neamul lui și indignarea că o pasăre venită de nu se știe unde îi tulburase odihna, așa cum le-o tulburase și lor.
Mulțumit, greierul lăsă oboseala deoparte și cântă un imn al dimineții pentru vacile-Domnului, foarte încântate să-l asculte. A cântat până când căldura soarelui l-a încălzit atât de tare, încât cântărețul a simțit nevoia să se odihnească puțin. S-a culcat sub o frunză de rochița-rândunicii, iar vacile-Domnului s-au urcat pe firele de iarbă din jurul lui și au prins a se legăna ca să-i facă vânt frumosului crai negru.
Găsești textul întreg aici !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !