POVESTIRE DE EMIL GÂRLEANU.
Într-o noapte liniștită de iarnă totul arăta în pădure ca în povești. Copacii păreau de zahăr, câmpul - de cristal, iazul parcă ar fi fost o oglindă. Pe cer s-au aprins stelele, așa cum se aprind într-o sală de bal, rând pe rând, luminile unui policandru uriaș.
Viețuitoarele s-au bucurat de frumusețea acelei nopți. Păsările zburau ca în timpul zilei, lupul și vulpea priveau și nu se îndurau să facă nicio mișcare, în schimb veverița sărea nebunatică din creangă în creangă prin toată pădurea.
Cât este el de temător, a ieșit și un iepure la joacă. Când a ajuns la marginea pădurii, fricosul a început să țopăie de bucurie. Și-a spus în gând că poate mai întâlnește un prieten, o prietenă, iar gândul i-a răspuns că se poate să întâlnească un prieten sau o prietenă.
Iepurașul s-a mirat apoi, tot în gând, de o asemenea lumină, și totuși luna încă nu răsărise, asigurându-se imediat că o să răsară. Și, într-adevăr, când iepurașul s-a oprit să se odihnească, s-a ridicat pe cer luna. Stelele au pălit, iar copacii și tufele și-au întins umbra pe pământ.
Bietul iepure înțepeni de frică atunci când văzu chiar lângă el, pe pământ, o dihanie cu două coarne mari. Îngrozit, o luă la fugă spre vale și se rostogoli până jos, apoi tăie de-a dreptul prin mijlocul câmpului, până ajunse la iaz. Acolo, fricosul se ghemui în stufăriș, cu ochii închiși, ca să nu își mai vadă propria umbră.
Sfârșitul povestirii pe scurt a povestirii ”Fricosul”
Sursa foto
Dă clic și citește textul întreg !
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !