Roza fusese dusă, vie și nevătămată, la Tata Rinului, zeul marelui fluviu. El îi spuse că auzise multe cântece despre frumusețea ei și voise să o vadă. Acum, îi ceru să-i uite pe cei de pe pământ și să rămână acolo ca fiica lui. Va fi împodobită cu cele mai frumoase mărgăritare și va avea o suită de cincizeci de nimfe și sirene.
Vorbele acestea fuseseră vrăjite, fiindcă fata îi uită pe loc pe tatăl ei și pe chipeșul cântăreț, pe care îl îndrăgea fără să spună nimănui.
Cei trei frați nu au uitat-o pe Roza. Marinarul porni cu corabia pe Rin ca să bată apele cu drugi de fier până când Tata Rinului avea să înapoieze fata. Numai că furtuna care se stârni răsturnă corabia, iar marinarul dispăru în valuri.
Fratele mijlociu duse cu barca în mijlocul Rinului un butoi cu vin tare, cu gândul să-l verse în apă. Tata Rinului avea să-l bea și să se îmbete, ca Roza să poată să fugă și să vină înapoi. Numai că barca se răsturnă și mijlociul dispăru și el în valuri.
Cântărețul înțelese că nu are puterea să facă nimic. Se duse pe malul Rinului și cântă cele mai triste cântece pe care le știa. Își dădu seama că nu poate trăi fără Roza și se aruncă în apa Rinului. În loc să se înece, el se pomeni pe fundul apei, chiar la Tata Rinului. Acolo se aflau și frații lui, în viață și ei. Era acolo și Roza, care nu dădea nici un semn că l-ar recunoaște.
Tata Rinului le spuse celor trei frați că Roza i-a uitat. Totuși va fi a aceluia care va izbuti să o dezlege de vrajă. Cei doi frați mai mari renunțară la fată, cerând doar să fie trimiși înapoi pe pământ. Cântărețul din fundul Rinului, însă, hotărî să încerce să o dezlege de vrajă. Începu să cânte din gură și din lăută niște cântece atât de înduioșătoare încât Roza îl recunoscu și strigă plângând că el este alesul inimii ei.
Începură să plângă și nimfele și sirenele care erau acolo pe lângă Tata Rinului. Acesta băgă de seamă că toate lacrimile căzute pe fundul apei se prefăceau în mărgăritare strălucitoare. Perlele îi plăcură foarte mult. Tata Rinului hotărî să nu-i mai lase pe pământ nici pe Roza, nici pe cântărețul din fundul Rinului. Avea să-i cunune și să-i oprească la palatul lui. Cântărețul avea să cânte în fiecare zi cântece triste, ca să le facă pe nimfe și pe sirene să plângă, iar lacrimile lor să se prefacă în mărgăritare.
Se spune că până în ziua de azi, la palatul Tatălui Rinului cântă cântărețul din fundul Rinului.
Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Cântărețul din fundul Rinului”
Alte povestiri după basmele lui N.Batzaria pe care le poți citi aici:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !