roman de KARL MAY
5. Zi-Frumoasă (continuare)
Seara, la locul de popas, cei patru albi, Inciu-Ciuna, Winnetou și Zi-Frumoasă se așează lângă un tufăriș, în jurul unui foc, iar indienii din escortă, în jurul altui foc, mai departe. În timp ce vorbeau, Inciu-Ciuna îi spune lui Sam Hawkens că a doua zi nu își vor continua drumul, fiindcă el se va duce cu copiii lui să aducă aur de la ascunzătoarea din munți.
Oamenii își continuă discuția despre alte lucruri. La un moment dat, Sam Hawkens, care era cu fața către tufișuri, ia pușca și trage către acestea. Explică după aceea că a zărit doi ochi care îi spionau de acolo, dar indienii nu găsesc pe nimeni. Controlează după aceea și Winnetou, dar fără vreun rezultat.
Dimineață, Inciu-Ciuna, Winnetou și Nșo-Ci pleacă spre munți, cerând ca nimeni să nu-i însoțească. Totuși, Old Shatterhand nu își găsește liniștea, cum nici în timpul nopții nu dormise liniștit, gândindu-se întruna la Santer. Își mai dă și seama că atunci când Sam văzuse ochii în tufișuri abia terminaseră discuția despre aur. Neliniștit, se duce pe urmele celor trei indieni.
Nu după mult timp, Old Shatterhand aude focuri de armă. Se grăbește cât poate în direcția lor și ajunge la marginea unui luminiș. În mijlocul acestuia zăceau nemișcați Inciu-Ciuna și Zi-Frumoasă. Winnetou era în apropierea lor după o stâncă. Într-o margine zăcea un bandit împușcat în cap, iar ceilalți trei îl pândeau pe Winnetou. Old Shatterhand împușcă mortal doi dintre ei, dar al treilea scapă cu fuga. Era chiar Santer.
Inciu-Ciuna murise, iar Zi-Frumoasă era pe moarte. Ultimele cuvinte i le adresează lui Winnetou, cerându-i să o răzbune, apoi lui Old Shatterhand, căruia îi spune că acum poate să moară dacă el este lângă ea. Înnebunit de durere, Winnetou, care devenise acum căpetenia cea mai mare a tuturor apașilor, este pe cale să jure că va ucide toți albii care îi vor ieși în drum, că va porni războiul dintre oamenii roșii și oamenii albi. Cu gândul că timpul îi va strămuta hotărârea, Old Shatterhand îl întrerupe și îl roagă să amâne jurământul până când va avea loc ceremonia de înmormântare.
Winnetou rămâne lângă trupurile celor dragi, iar Old Shatterhand pornește în urmărirea lui Santer. Se duce întâi la tabără și le spune celorlalți ce întâmplare îngrozitoare a avut loc. Alege apoi zece apași ca să-l însoțească pe el și pe cei trei vânători, iar pe ceilalți apași îi trimite la Winnetou.
Old Shatterhand și trupa lui se apropie mult de Santer, dar acesta se refugiază la kiowași. Ajung și ei la tabăra kiowașilor care sunt liniștiți și se prefac că nu s-a întâmplat nimic. Bănuitor, dar și imprudent, căci era foarte agitat din cauza celor întâmplate, Sam Hawkens se duce să-i spioneze pe kiowași, deși Old Shatterhand nu este de acord.
După un timp, tânărul pleacă după Sam. Ajunge la tabăra kiowașilor fără a da de el. Stă în umbra întunecoasă a arborilor, aproape de unul dintre focuri, cel în jurul căruia erau câțiva kiowași și Santer. Aude că i-au pregătit o capcană și că urmează să-i întindă una și lui Winnetou, după înmormântare, apoi kiowașii îl vor ajuta pe Santer să găsească aurul apașilor, drept răsplată că i-a ucis pe Inciu-Ciuna și pe fiica lui. Deodată patru indieni îl aduc pe Sam. Old Shatterhand sare drept în mijlocul indienilor, îl eliberează, și o ia la fugă strigându-i să se țină după el. O ia în direcția opusă taberei lor și rămâne uimit când vede că Sam nu se află în urma lui. Acesta pornise direct spre tabără și, chiar când se apropiase de tabără, kiowașii îl ajunseseră din urmă și îl prinseseră a doua oară.
Se întorc cu toții la Winnetou, hotărâți să îl elibereze în cele din urmă pe Sam Hawkens. Old Shatterhand îi cere lui Winnetou să îi permită să participe și el la ceremonia de înmormântare. Pentru prima oară, Winnetou îl numește Șarli, de la Karl, și așa avea să-i spună mereu de acum încolo.
* * *
Urmează Winnetou (9)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !