roman de DUILIU ZAMFIRESCU
IV
Matei își revăzu mama, cu lacrimile în ochi. Ea îl privi fericită, amintindu-și de tatăl lui, mort de multă vreme. Când veni conu Dinu, îl lăsă puțin lângă ea și stătu de vorbă cu ceilalți. El și subprefectul o necăjiră pe Sașa cu privire la vârsta ei, apoi veni un copil și aduse hârtiile pe care le găsise în buzunarul hainei lui Matei.
Printre hârtii se afla un mic carnet, în care el scrisese pe franțuzește cine și de unde este, pentru cazul în care i s-ar fi întâmplat ceva în străinătate. Ceilalți rămaseră impresionați, iar Sașa se îngrozi la gândul că urma să îl trimită și pe Mihai în străinătate, la studii.
Bătrâna Diamandula adormise, iar când Matei reveni lângă ea și o privi, înțelese că nu mai are mult și se va duce.
V
După ce mâncară cu toții la conu Dinu, Sașa cu frații ei, Mihai și cele două surori mai mici, Victoria și Mary, se întoarseră acasă la ei, la moșia Comănești.
Sașa se necăji cu vătaful, care îi spuse că mecanicul neamț mai mult stricase treierătoarea decât o reparase. Veni apoi un țăran, cu o găină plocon, să o roage să-i dea un bilet ca să-și recupereze o vită care intrase în semănături. Deși o supărase, până la urmă Sașa îi dădu biletul. Nici nu plecă bine țăranul și apăru mecanicul neamț, beat ca de obicei. O amenință că pleacă, dar după ce adormi în paie și se trezi, uită că voise să plece.
Așa era viața la țară, așa erau mai toate zilele Sașei. Mama ei murise demult, iar tatăl ei în urmă cu vreo trei ani, așa că acum ea era cea care se ocupa de moșie și de creșterea fraților mai mici. De asta nici nu se măritase și părea că nici nu are de gând, deși conu Dinu Murguleț o mai întreba din când în când de ce nu se mărită.
VI
La Ciulniței, la moșia lui conu Dinu, bătrânei Diamandula îi era din ce în ce mai rău. Matei nu pleca de lângă ea și era într-o stare jalnică, obosit și îndurerat.
Într-o zi, când ieșise să fumeze, coana Sofița veni repede și îi spuse că îl cheamă mamă-sa. Bătrâna îi spuse că în scurtă vreme se va duce și are câteva dorințe. Prima dintre ele era ca el să se însoare, să nu trăiască singur. Îi spuse să îngrijească de averea rămasă de la tatăl său și să îl ajute pe Dinu, care îi trimisese bani de multe ori în străinătate. Să o înzestreze pe Tincuța, atunci când se va mărita. Reveni la însurătoarea lui și îi spuse să se însoare cu cine vrea, dar îl rugă să încerce să o cunoască mai bine pe Sașa, pe care i-ar fi fost drag să o aibă ca noră. Matei îi făgădui că va face așa cum spusese.
În zorii dimineții următoare, bătrâna Diamandula își dădu sufletul, vegheată de fiul ei iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !