7 iunie 2018

VIAȚA LA ȚARĂ. Povestire pe scurt (3)

roman de DUILIU ZAMFIRESCU


VII


După cuvenitele trei zile, boierii și tot satul o duceau la groapă pe coana Diamandula. Femeile și-l arătau una alteia pe Matei, scornind fel de fel de lucruri despre el și înfuriindu-și bărbații.
Cimitirul era pe culmea dealului și toți bărbații trecură, pe rând, să poarte sicriul. În cimitir lumea tăcu. Mormintele, noi și vechi, erau acoperite cu un pământ uscat, în care se ofiliseră câteva flori. Numai pe lespezile mormintelor Comăneșteanu și Damian se aflau trandafiri proaspeți.

Matei privi chipul mamei sale pentru cea din urmă oară și izbucni în plâns când auzi primii bulgări de pământ izbind capacul sicriului.

VIII

Matei mai stătu o săptămână în casa unchiului său, apoi se mută în casa părintească. De când coana Diamandula, bolnavă, se mutase la fratele ei, în casă locuia o rudă a coanei Sofița, Nae Eftimiu, cu soția lui, Aglaia. Cei doi scăpătaseră și rămăseseră fără avere, de aceea se îngrijeau de averea altuia.
Din păcate, Nae Eftimiu ținuse foarte prost socotelile moșiei și nici celelalte treburi nu merseseră mai bine. Hambarul stătea să cadă, fânăria era vraiște, numai lăptăria arăta mai bine, fiindcă se ocupau de ea văcărița Floarea și baciul Micu. Bărbatul Floarei își petrecea viața la herghelia de cai, iar baciul se încurcase cu Floarea, de multă vreme, dinainte de plecarea lui Matei în străinătate. Chiar Matei o rugase pe coana Diamandula să nu-l dea afară pe Micu, îi era foarte drag acest om voinic și frumos, care știa să cânte din caval și să spună povești.
Matei voi să vorbească cu conu Dinu despre starea moșiei, dar după cum văzu că acesta ridică din umeri, înțelese că nu are ce spera din partea lui. Se duse atunci la Comănești, la Sașa.
Casa și curtea erau frumoase și bine îngrijite. Se așezară afară și el îi spuse Sașei ce îl adusese acolo. Sașa se miră că vrea să-și trăiască viața la țară și îl întrebă cum își va face meseria lui de doctor în pustietatea aceea. El îi spuse că îi făgăduise mamei sale să rămână acolo și să se ocupe de moșie.
Sașa îi spuse că ar trebui să înceapă prin a verifica socotelile moșiei și să-l dea afară pe Eftimiu. Matei nu voia asta, cel puțin deocamdată, fiindcă Eftimiu era ruda mătușii sale. Atunci Sașa îi spuse că ar fi nimerit să se ocupe el de administrație, să folosească mașini pentru a înlocui o parte din mâna de lucru, care cam lipsea. Îi aduse și un teanc de jurnale și reviste de specialitate.
Sosi Mihai, aducându-le cu trăsura pe surorile lui și pe Tincuța. Se bucură mult când îl văzu pe Matei și îl rugă să vină mai des. Matei promise că va veni și, la plecare, stabili cu Sașa să-i spună tot pe nume, ca pe timpuri.

IX

Matei se duse direct la arie, unde găsi treierătoarea mergând în gol, iar oamenii împrăștiați, care fumau, care stăteau de vorbă. Începu să strige și apăru Eftimiu, oamenii începură să muncească cu toții și munca ținu până noaptea.

X

Seara, Mihai și fetele urcară în trăsură, ca să o aducă pe Tincuța înapoi acasă. Mihai luase el hățurile din mâna vizitiului, ca să ducă trăsura prin toate gropile, să sperie fetele și să le facă să țipe. În scurtă vreme dădură într-un șanț, arcurile plesniră și trebuiră să pornească mai departe pe jos, ajutându-se cu lumina felinarului de la trăsură.
Pe drum, fetele se speriară ba de o brișcă ce trecu pe lângă ei, ba de vecinătatea cimitirului. Mihai luă mâna Tincuței și se simți foarte fericit.

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu