de MIHAI EMINESCU
III (continuare și sfârșit)
În bordeiul tatălui său, Toma întâlni o verișoară, Finica. Ea îi gătea mâncare tatălui său și îi ducea la muncă. Toma stătu o vreme numai acasă, iar Finica îi povestea și îi cânta.
Veni toamna, apoi iarna, și în Transilvania revoluția se întinse. Oamenii din sat așteptau ca Toma să se facă tribunul lor, să meargă cu Avram Iancu.
Toma, însă, părea nepăsător față de această mare cauză. Până într-o noapte, când dintr-o casă înconjurată de honvezi (soldați unguri) îl văzu pe Ioan făcându-și loc cu focuri de pistol și fugind. Toma hotărî să îl găsească și să i se alăture. Își făcu o lance dintr-o coasă, luă două pistoale vechi, fură un cal de la honvezi și fugi.
Când calul se opri obosit din goană, ajunsese la câmpie. În depărtare se vedea Mureșul, iar într-o parte, un oraș care ardea. Se duse în oraș, către casa unui preot pe care îl cunoștea. Ajunse la casa preotului, dar văzu pe fereastră că înăuntru erau o mulțime de oameni beți. Preotul era mort, spânzurat de un piron de deasupra ușii. Sprijinită de perete era Maria, fata preotului, ținta batjocurii și poftelor acelor sălbatici.
Unul dintre sălbatici, Ianoș, se îndreptă spre fată. Disperată, ea se repezi cu creștetul capului în perete, dar nu izbuti să scape în moarte, ci doar căzu leșinată. Bărbatul o luă în brațe, ea își reveni și cu ultimele puteri încercă să fugă pe ușă. Îl văzu la fereastră pe Toma cu pistolul întins și se opri, dreaptă și nemișcată. El îi înțelese dorința și trase, scăpând-o de batjocura călăilor. Totuși, Ianoș o luă în brațe, hotărât să nu-i scape, nici așa moartă.
Într-o clipă, Toma sări și încuie ușile și dădu foc casei, cu toți sălbaticii în ea. Sări pe cal și nu se opri decât în munți. Dormi toată noaptea, iar dimineață porni la drum și îl găsi pe Ioan într-o tabără de români. Rămase cu el și petrecu acolo toată iarna, în lupte și suferințe. Într-una dintre înfruntări, îl întâlniră pe contele care i-o furase pe Poesis. În timp ce contele încerca să-l ucidă pe Toma, Ioan îi luă viața.
Într-o noapte, fiind plecați din tabără, se opriră să doarmă la moara unui sas. Acesta vesti honvezii și noaptea, când adormiseră toți, mai puțin Toma, sosiră să-i omoare. Toma îl văzu pe sas cum se furișează să deschidă ușa și dădu alarma. Românii răzbiră afară, dar în luptă fu împușcat de moarte Ioan. Toma îl luă în brațe și fugi împreună cu ceilalți. Ioan muri și îl îngropară, așezând pietre deasupra mormântului.
În ziua următoare, merseră la moară, trimiseră de acolo femeia morarului și copiii, iar pe morar îl legară de o grindă și dădură foc morii. Toma cugetă că numai revoluția arată cu adevărat cine sunt oamenii și de ce sunt ei în stare să facă.
După sfârșitul revoluției, Toma se duse acasă, la tatăl său. O cunună pe Finica, apoi tatăl său muri, îl îngropă și rămase trist, cu sufletul pustiu.
Veni toamna, apoi iarna, și în Transilvania revoluția se întinse. Oamenii din sat așteptau ca Toma să se facă tribunul lor, să meargă cu Avram Iancu.
Toma, însă, părea nepăsător față de această mare cauză. Până într-o noapte, când dintr-o casă înconjurată de honvezi (soldați unguri) îl văzu pe Ioan făcându-și loc cu focuri de pistol și fugind. Toma hotărî să îl găsească și să i se alăture. Își făcu o lance dintr-o coasă, luă două pistoale vechi, fură un cal de la honvezi și fugi.
Când calul se opri obosit din goană, ajunsese la câmpie. În depărtare se vedea Mureșul, iar într-o parte, un oraș care ardea. Se duse în oraș, către casa unui preot pe care îl cunoștea. Ajunse la casa preotului, dar văzu pe fereastră că înăuntru erau o mulțime de oameni beți. Preotul era mort, spânzurat de un piron de deasupra ușii. Sprijinită de perete era Maria, fata preotului, ținta batjocurii și poftelor acelor sălbatici.
Unul dintre sălbatici, Ianoș, se îndreptă spre fată. Disperată, ea se repezi cu creștetul capului în perete, dar nu izbuti să scape în moarte, ci doar căzu leșinată. Bărbatul o luă în brațe, ea își reveni și cu ultimele puteri încercă să fugă pe ușă. Îl văzu la fereastră pe Toma cu pistolul întins și se opri, dreaptă și nemișcată. El îi înțelese dorința și trase, scăpând-o de batjocura călăilor. Totuși, Ianoș o luă în brațe, hotărât să nu-i scape, nici așa moartă.
Într-o clipă, Toma sări și încuie ușile și dădu foc casei, cu toți sălbaticii în ea. Sări pe cal și nu se opri decât în munți. Dormi toată noaptea, iar dimineață porni la drum și îl găsi pe Ioan într-o tabără de români. Rămase cu el și petrecu acolo toată iarna, în lupte și suferințe. Într-una dintre înfruntări, îl întâlniră pe contele care i-o furase pe Poesis. În timp ce contele încerca să-l ucidă pe Toma, Ioan îi luă viața.
Într-o noapte, fiind plecați din tabără, se opriră să doarmă la moara unui sas. Acesta vesti honvezii și noaptea, când adormiseră toți, mai puțin Toma, sosiră să-i omoare. Toma îl văzu pe sas cum se furișează să deschidă ușa și dădu alarma. Românii răzbiră afară, dar în luptă fu împușcat de moarte Ioan. Toma îl luă în brațe și fugi împreună cu ceilalți. Ioan muri și îl îngropară, așezând pietre deasupra mormântului.
În ziua următoare, merseră la moară, trimiseră de acolo femeia morarului și copiii, iar pe morar îl legară de o grindă și dădură foc morii. Toma cugetă că numai revoluția arată cu adevărat cine sunt oamenii și de ce sunt ei în stare să facă.
După sfârșitul revoluției, Toma se duse acasă, la tatăl său. O cunună pe Finica, apoi tatăl său muri, îl îngropă și rămase trist, cu sufletul pustiu.
Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului Geniu pustiu
Sursa foto
________geniu pustiu: geniu=spirit, duh; duh=suflet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !