3 iunie 2018

PICIUL. Povestire pe scurt (4)

roman de ALPHONSE DAUDET


Partea a II-a

I. Galoşii mei

Timp  de două zile Piciul călători spre Paris într-un vagon de tren de clasa a treia, încălţat cu nişte galoşi subţiri de cauciuc, în acel sfârşit friguros de februarie, fără absolut nimic de mâncare, cu numai doi franci în buzunar.
Ajunse la Paris la trei dimineaţa. Fratele său, Jacques, îl aştepta la gară şi cei doi merseră repede la locuinţa lui, o mică mansardă situată în faţa clopotniţei bisericii Saint Germain. Jacques îi dadu nişte papuci şi îl scăpă de galoşii de care râse cu poftă.

II. Din partea preotului de la Saint-Nizier

După ce familia se împrăştiase în toate părţile, Jacques luase de la preotul de la Saint-Nizier două scrisori de recomandare, pentru un conte şi  pentru un duce care locuiau la Paris. Ducele îl primi călduros, îi promise că îl ajută, dar în zilele următoare nu îl mai primi, chiar dacă spunea valetului în fiecare zi că vine din partea preotului de la Saint-Nizier.
Contele îl primi cu răceală şi nu promise nimic, dar după zece zile îi trimise o scrisoare să se prezinte la marchizul de  Hacqueville, care căuta un secretar. Marchizul îl primi şi îşi spuse condiţiile: să lucreze de la opt dimineaţa la opt seara, să fie punctual, să scrie repede după dictare şi să nu se însoare. Jacques acceptă şi aşa rezolvă greaua problemă a slujbei la Paris.

III. Maică-mea Jacques

Veni rândul Piciului să-şi povestească păţaniile. Jacques fu impresionat până la lacrimi şi îi spuse Piciului că va fi mereu un copil ce are nevoie de ajutor, aşa că  el îi va fi şi frate şi mamă.
Piciul se culcă, iar Jacques plecă la muncă, fiindcă vorbiseră până se făcuse şapte dimineaţa. Când Piciul se trezi, clopotele băteau ora douăsprezece. deschise fereastra, auzi vuietul oraşului şi plecă să vadă Parisul.

IV. Discuţia bugetului

Piciul se plimbă prin Paris până se rătăci. Îi era ruşine să întrebe de biserica Saint-Germain, dar avu mare noroc şi se întâlni cu Jacques. Se plimbară amândoi, apoi se întoarseră acasă.
Aici sosise cufărul lui Daniel, prea sărac în haine, dar bogat în poezii. Jacques îi ceru să îi citească versurile sale şi fu încântat de frumuseţea lor. Îl şi vedea pe fratele său membru al Academiei la treizeci şi cinci de ani.
După îndelungi socoteli, Jacques izbuti să întocmească bugetul lor lunar. Aveau atât de puţini bani că pentru a avea seara lumină, adică pentru a cumpăra lumânări, trebuiau să renunţe la cărbunii pentru sobă. Aşa le ajungeau banii pentru chirie şi mâncare. Pentru haine şi încălţăminte, Jacques se gândi să îşi mai ia o slujbă, cu ajutorul prietenului său Pierrotte. Nu concepea ca fratele său mai mic să muncească, el trebuia să devină un mare poet.

V. Cuc Alb şi doamna de la etajul întâi

La etajul întâi locuia o doamnă bogată, o creolă. Servitoarea ei, o negresă numită Cuc Alb, stătea într-o odaie la mansardă, alături de cei doi tineri. Seara bea până cădea pe jos şi lălăia un cântec cu un refren trist care nu îi mai ieşea din cap Piciului.
Jacques găsi o slujbă de seară şi era şi bucuros şi trist. Era bucuros că mai câştigă nişte bani în plus şi trist că nu mai poate să îl viziteze în fiecare seară pe prietenul său Pierrotte. Piciul bănuia că e vorba de iubire, că era îndrăgostit de fata acestuia şi era foarte curios să o vadă, dar Jacques nu îl invita şi pe el niciodată.
În ziua în care îl invită, Piciul trebui să refuze, căci îşi aminti că nu are cu ce se încălţa decât cu galoşii. Jacques înţelese şi îl duse la un negustor de haine vechi, să îi ia pantofi şi o jachetă.

VI. Romanul  lui Pierrotte

Pierrotte era fratele de lapte al doamnei Eyssette. În urmă cu douăzeci şi cinci de ani venise la Paris din orăşelul lor natal împreună cu Roberta, soţia lui. Munciseră din greu şi câştigaseră bunăvoinţa domnului Lalouette, care avea o prăvălie de porţelanuri. Îmbătrânind, acest domn îi vându în rate prăvălia. Când termină de plătit, Roberta muri, lăsându-l singur cu fata lor, Camille.
Acasă la domnul Pierrote, Daniel fu primit cu multă dragoste, căci semăna mult cu mama lui, sora de lapte a gazdei. Domnişoara Pierrote, o fată zdravănă care cânta la pian, în admiraţia însoţitoarei sale şi a băiatului de prăvălie, îl privi câteva clipe cu nişte ochi în care Daniel recunoscu, plin de emoţie, ochii negri pe care nu îi uitase. Dar mai apoi fata îşi recăpătă înfăţişarea obişnuită.
Acasă, Piciul îl întrebă pe Jacques despre iubirea lor şi acesta mărturisi că o iubeşte, dar că nu este iubit. Îi spuse chiar că e sigur că se va îndrăgosti de el, de Daniel, fiindcă pe el îl iubeşte toată lumea.

* * *

Urmează Piciul (5) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu