roman de DUILIU ZAMFIRESCU
VII
Sosi, până la urmă, și Milescu, împreună cu Elena și cu Anna. Mihai fusese cam îngrijorat. Erau în război, în seara aceea urma să treacă Dunărea și Milescu nu mai sosea.
Auzind vestea, femeile se întristară, dar Mihai le lămuri că treceau Dunărea numai în recunoaștere. Stând apoi de vorbă numai cu Anna, Mihai simți că sentimentele sale pentru ea deveneau tot mai puternice.
La masă, Milescu arătă cât de mâhnit era că își întârziase sosirea la regiment. Elena îl rugă pe Mihai să fie cu ochii pe soțul ei, să nu facă eroisme nechibzuite. Seara, Anna îi spuse lui Mihai că o cunoscuse pe Sașa, prin intermediul doamnei Cantă. Cele două chiar se putea să vină acolo, în vizită.
VIII
Noaptea, soldații se pregătiră să treacă Dunărea, în niște luntre lipovenești. La îmbarcare, un soldat nu voi să urce în luntre, fiindcă tatăl său murise înecat în Siret. Maiorul Șonțu ordonă oamenilor să-l ia și să-l arunce în barcă. Altfel, ar fi trebuit să-l împuște.
Ajunși pe malul celălalt al Dunării, atacară un bordei în care se aflau trei soldați turci. Doi fură uciși, iar pe al treilea îl prinseră și îl legară, luându-l cu ei.
IX
În zilele următoare, Elena simți că pe Milescu îl rodea ceva, probabil că nepotrivirea dintre ceea ce gândise el că era războiul și ceea ce văzuse cu ochii lui.
Anna și Mihai se plimbau pe sub clar de lună și abia îndrăzneau să-și arate sentimentele. Milescu îi înveselea cu năzbâtiile lui, dar într-o seară îi emoționă cu versurile sale de dragoste. Numai Anna, Annicuța, cum îi spuneau ai ei, râse și căută nod în papură versurilor.
Ca să se răzbune, Milescu spuse că e șchioapă și o puse să meargă pe o linie trasă de el cu piciorul pe pământ. Firește că, după câțiva pași, fata puse piciorul alături, emoționată că o priveau toți. Intrară în casă și ascultară vrăjiți, uitând că sunt în război, versurile lui Milescu cântate de autor cu acompaniament de pian. Numai Anna, ambiționată, încerca să pășească drept pe o scândură.
* * *
Urmează În război (4)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !