roman de DUILIU ZAMFIRESCU
IV
Rușii trecuseră Prutul, turcii se pregăteau să treacă Dunărea, țara era în război. Unii plecară iute dincolo de graniță, la Brașov sau mai departe. Cei mai mulți rămaseră pe loc, să își înfrunte soarta.
Mihai Comăneșteanu se hotărî să plece imediat la regiment, deși ar mai fi avut câteva zile până la data stabilită. Se duse întâi la Sașa. Îi ceru ca, dacă ar fi fost ca el să moară in razboi, Alexandru, băiatul cel mare al Sașei, să poarte numele Comăneșteanu, ca să ducă mai departe numele de familie. Sașa promise că așa va face.
Mihai trecu apoi pe la Milescu. Repezit cum era, acesta spuse că vine și el, dar nevastă-sa îl potoli până la urmă, căci nu avea bagajul pregătit. Anna îi dădu o scrisoare pentru administratorul moșiei sale, fiindcă Mihai urma să poposească acolo.
V
Mihai porni cu trenul către Dunăre. Pe drum se gândi la Natalia, simțind că-i trecuse, parcă, iubirea pentru ea. Simțea acum că îl interesează Anna. Își aminti pe Tincuța, care rămăsese întreagă în sufletul lui. Se gândi apoi la Sașa, la dragostea ei pentru pământ, la statornicia sentimentelor sale.
În gară la Giurgiu era mare agitație. Mihai se duse la hotel, apoi luă prânzul cu camarazii și află că regimentul lor urma să se afle la Stănești, chiar unde era moșia Annei. Îi telegrafie lui Milescu și tocmi o trăsură pentru a doua zi.
VI
În drum spre Stănești, Mihai întâlni un șir de care și căruțe bulgărești. Fugiseră de la grădini cu toții, de frica turcilor. Un bărbat călare încerca să-i convingă să stea locului, că nu era nici o primejdie, dar bulgarii se înfuriară și îl izgoniră cu pietre. Apropiindu-se de satul Stănești, Mihai se întâlni din nou cu bărbatul acela. Îl întrebă despre casa Annei și spuse că are o scrisoare pentru domnul Paraipan. Bărbatul se dovedi a fi chiar cel căutat.
Ajunși la curte, Paraipan deschise casa și Mihai găsi un loc frumos și curat în care se instală mulțumit că poate să-și adune gândurile fără a fi stânjenit de nimeni.
Mihai se prezentă la comandantul batalionului său, maiorul Șonțu. Maiorul adora lupta în sine, voința oamenilor de a lupta, de a schimba lucrurile. Mihai era cu gândul la eroismul marilor luptători din trecut, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare. Știa că va lupta cu curaj în război, când va fi momentul, dar nu simțea nici o ură împotriva nimănui și nu iubea războiul.
* * *
Urmează În război (3)
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !