DESCRIEREA MOLDOVEI. Povestire pe scurt (6)

proză savantă de DIMITRIE CANTEMIR

II Partea politica (continuare)

Capitolul XVII. Despre năravurile moldovenilor

Dimitrie Cantemir folosea cuvântul ”năravuri” cu înțelesul de însușiri, caracteristici. În Descrierea Moldovei a arătat că moldovenii aveau prea puține năravuri bune și mai multe năravuri rele.

Astfel, moldovenii erau trufași, semeți și puși pe gâlceavă. Uitau ușor dușmănia, iar prieteniile nu țineau prea mult. Le plăcea să petreacă în ospețe și iubeau vinul.

Când începeau lupta erau viteji, dar apoi se înmuiau. Față de cei învinși erau când cruzi, când miloși, după firea nestatornică pe care o aveau. Nu cunoșteau măsura: dacă le mergea bine erau semeți, dacă le mergea rău se zăpăceau și nu știau ce să facă.

Învățătura le era urâtă aproape la toți și socoteau că îi înebunește pe oameni. Femeile ieșeau rareori de la casele lor, cele măritate purtau părul bine acoperit, fetele nu purtau nimic pe cap. Nevestele oamenilor de rând erau frumoase, dar în cea mai mare parte erau desfrânate, iar unele beau acasă mult vin.

Locuitorii din Țara de Jos nu prea se duceau la biserică, erau buni războinici, dar le plăcea să și prade. Cei din Țara de Sus munceau mai bine decât se luptau, erau foarte credincioși, de aceea au și făcut atâtea biserici și mânăstiri, iar pădurile erau pline de călugări și sihastri. Erau credincioși față de domn, vrednici în trebile țării, aveau năravuri bune.

Pe la nunți, moldovenii jucau hora, altfel decât dansurile nemțești și leșești. Între Înălțare și Rusalii, cetele de călușari jucau zi de zi, iar noaptea dormeau în biserici. Oamenii bolnavi erau aduși și lungiți pe jos, iar călușarii îi călcau, de trei ori în trei zile, din cap până-n picioare. Se spune că după aceea nu mai aveau nimic.

Capitolul XVIII. Despre obiceiurile de la logodnă și de la nuntă

Moldovenii își căsătoreau copiii la vârsta permisă de legile bisericești. Flăcăul își alegea fata și trimitea pețitori la părinții ei. Dacă se învoiau, chemau un preot să oficieze slujba de logodnă și cei doi logodnici schimbau inelele în fața lui, drept legământ.

La nuntă, slujba de casatorie se făcea seara, la biserică, apoi avea loc ospățul, la casa miresei. După ora trei dimineața, un diac citea foaia de zestre a miresei, lucrurile erau încărcate în căruțe și duse la casa mirelui. După aceea plecau și mirii, pe care nașii îi conduceau în odaia de culcare.

A treia zi după nuntă, dacă mireasa fusese fecioară, se ținea un ospăț. Dacă erau oameni de rând, la ospăț toată lumea vedea cămașa cu semnele fecioriei pierdute de mireasă în noaptea nunții. Dacă erau boieri, semnele le vedeau numai socrii.  Dacă mirele găsise mireasa spurcată, adică fără feciorie, a doua zi el își chema prietenii și le spunea, iar aceștia îi înhămau pe părinții fetei la o căruță proastă și urâtă, o urcau pe fiica lor în căruță și îi mânau să o ducă înapoi acasă la ei. Mirele oprea toată zestrea și primea de la părinții fetei banii cheltuiți pentru nuntă. Boierii puteau să răscumpere necinstea fetei, dând o zestre mai mare, în sate și bani.

Capitolul XIX. Despre obiceiurile de îngropăciune la moldoveni

De îndată ce murea cineva, se spăla trupul mortului și se îmbrăca cu cele mai bune haine pe care le avusese. Mortul se ținea trei zile, iar în ziua de înmormântare era condus de vecini, rude și preoți către biserică.

Dacă mortul fusese țăran, fiul său trebuia să umble cu capul descoperit, netuns și neras timp de șase luni. Același lucru îl făceau și boierii, dar numai timp de 40 de zile.

* * *

Urmează Descrierea Moldovei (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !